Newsweek.ro: Realizatorul TVR Ionuț Cristache s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan deși avea permisul suspendat, apoi a fugit de poliție fiind urmărit până în curtea televiziunii
Publicația Newsweek.ro citează surse din Poliția Rutieră care susțin că Ionuț Cristache, realizatorul emisiunii fanion a televiziunii publice, a fost prins la volan, deși avea permisul suspendat. Poliția l-ar fi depistat pe Cristache în timp ce conducea pe un sens interzis, iar acesta nu a oprit la semnul agenților de la Rutieră, potrivit presei centrale. Polițiștii l-ar fi urmărit până în fața curții TVR, la barieră, unde ar fi încercat să negocieze, timp de o oră, cu aceștia. Ionuț Cristache avea carnetul suspendat, iar conducerea unui autovehicul fără carnet este o faptă penală. Sursele din poliție citate de presă susțin că el ar fi fost amendat și i se va face dosar penal.
Newsweek mai notează că Ionuț Cristache, care a fost reporter la Antena 3, unde a primit porecla „Sărmăluță”, este cunoscut pentru interviurile sale cu personaje cu probleme penale, precum Elena Udrea sau Sebastian Ghiță, personaje față de care a manifestat o atitudine binevoitoare. El realizează la TVR o emisiunea fanion a televiziunii publice, România 9, la o oră de vârf.
În aprilie 2018, Pagina de Media a scris despre cum Comisia de Etică a TVR a criticat dur decizia lui Ionuț Cristache de a difuza interviul luat de Ion Cristoiu lui Sebastian Ghiță. Un interviu dat simultan de TVR 1, Antena 3 și România TV. Cu o audiență foarte mică pe postul public (a fost pe locul 10). Câteva dintre concluziile Comisiei de etică a TVR, citate de Pagina de Media:
- nu a existat o raportare critică a jurnaliștilor la acuzațiile aduse de Sebastian Ghiță în interviu: “lipsa din emisiune a oricărei opinii critice sau măcar circumspecte privind unele din afirmaţiile cu conotaţii extrem de grave făcute de dl Sebastian Ghiţă, un personaj cu o credibilitate subminată de situaţia judiciară complicată în care se află.”
- ignorarea principiului pluralismului ideilor şi opiniilor
- s-a creat percepția că TVR a fost parte a unei scheme de manipulare
- Alinierea TVR la genul de discurs publicistic partizan – consecvent în promovarea intensivă în spaţiul public a anumitor teze, cu ignorarea sau minimalizarea ideilor contrare sau diferite, folosind aceiaşi analişti şi formatori de opinie agreaţi şi boicotându-i pe cei cu opinii neconvenabile – este de natură să afecteze imaginea unei instituţii care se declară independentă de orice influenţe
Reporter Virtual a explicat, într-un material din 2014, cum s-a ales Cristache cu porecla de ”Sarmalache”:
- Tot Cristache este cel care a ratat o altă „anchetă” în 2013, în urma căreia s-a ales cu dosar penal. EVZ relatează: un reporter al postului de televiziune Antena 3 s-a dat drept consilier al edilului Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onțanu, și a cerut mai multe cantități de sarmale de la mai multe restaurante pentru 1 Decembrie, potrivit reprezentanțiilor Primăriei Sectorului 2. Având în vedere că solicitarea a creat suspiciuni, reprezentanții restaurantelor au semnalat cazul Poliţiei Locale a Sectorului 2. Împotriva jurnalistului Ionuţ Cristache de la Antena 3, Poliţia Locală a Sectorului 2 a decis să facă plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi escrocherie.
O altă gafă de proporții a ”jurnalistului” Cristache a fost transmiterea în mod repetat, în regim live, a știrii că șeful STS, Marcel Opriș, a fost internat de urgență la Viena din cauza problemelor de sănătate. Iată cum au relatat jurnaliștii de la Reporter Virtual episodul:
- Cristache a intrat de două ori în direct, la 09:10 și la 10:00, cu „știrea-bombă”. Informația părea a fi „beton”, mai ales că Antena 3 anunța că boala „i-a pus și în trecut viața în pericol” și, mai mult, exista și o dată a externării: 17 iunie! Peste două ore, stupoare! Opriș, sănătos și sprinten – nici bolnav grav, nici internat la Viena – intră în Palatul Parlamentului pentru a participa la lucrările Comisiei de Apărare. Potrivit unor surse din STS, Ionuț Cristache a sunat să confirme „știrea” abia după ce aceasta a fost difuzată de două ori pe post.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii