G4Media.ro

VIDEO Neymar, prestație lamentabilă la prima titularizare pentru Santos: Niciun șut și…

Neymar / Sursa foto: captură video

VIDEO Neymar, prestație lamentabilă la prima titularizare pentru Santos: Niciun șut și 24 de mingi pierdute

Titular duminică pentru Santos, Neymar nu a putut să-şi ajute echipa să învingă Novorizontino (0-0) şi a confirmat că are nevoie de timp pentru ca el să revină la cel mai bun nivel, informează News.ro.

Titular pentru prima dată cu Santos de la revenirea sa, brazilianul a avut o prestaţie mai mult decât mediocră duminică la Novorizontino (0-0). Fostul atacant de la PSG a jucat 75 de minute în care nu a reuşit să realizeze mare lucru.

Pe lângă faptul că a pierdut 24 de mingi, nu a reuşit niciun şut şi a reuşit doar un dribling din opt. Chiar şi rata sa de finalizare a paselor (79%, 22/28) a fost departe de cea mai bună. Adversarii l-au marcat bine, iar el a fost faultat de cinci ori.

A fost a doua remiză consecutivă pentru Santos, după 1-1 cu Botafogo pe 5 februarie, când Neymar a revenit în ţara natală de ziua sa. Jucătorul a semnat un contract pe şase luni cu clubul său formator, revenind după o perioadă dezamăgitoare în Arabia Saudită.

Transferat la Al-Hilal în vara anului 2023, el a suferit curând un eşec atunci când şi-a rupt ligamentul încrucişat al genunchiului stâng într-un meci cu Brazilia, la două luni după sosirea la Riad, ceea ce l-a ţinut departe de activitate timp de un an.

El a revenit în activitate în octombrie 2024, dar alte probleme fizice l-au făcut să joace doar puţin peste patruzeci de minute în două meciuri.

La sfârşitul lunii ianuarie, Al-Hilal a anunţat că a reziliat contractul lui Neymar, deschizând astfel calea pentru revenirea acestuia în campionatul brazilian.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.