G4Media.ro

Nicaragua Europei

Sursa: Arhiva personala

Nicaragua Europei

Bandiții plătesc polițe. Ne-ați făcut cu tifla, ați râs de noi, acum râdem noi. Râsul pulanului pesedist. Rânjetul bestiei desfrânate. Satisfacția ucigașului. Au asasinat democrația…

Târâș grăpiș, melcul se pune în mișcare. Adică se urnește. La fel și dl Iohannis cu întarziata sa nouă declarație. Dar, domnule președinte, nu e vorba doar de criminala Carmen Dan, ci de responsabilitatea guvernului PSD-ALDE-UDMR pentru săvârșirea infracțiunii de crimă împotriva umanității. Ieșiți din cochilie, luați taurul de coarne, înfruntați cu mobilizatoare verticalitate, cu ceea ce germanii numesc curaj civic, banda de scelerați condusă de gangsterul Dragnea!

Scopul totalitarismului este lichidarea persoanei morale și a persoanei juridice. Abominațiile petrecute la Bucuresti pe 10 august 2018 sunt proba irefutabilă a naturii totalitare a regimului PSD-ALDE-UDMR. S-au comis crime împotriva umanității. Conform legii, acestea sunt imprescriptibile.

Cand spun regim criminal ma refer la batjocorirea legilor si la transformarea infractiunilor in fapte laudabile, in pseudo- virtuti. Pentro moment, bat, ranesc, schilodesc. Daca nu fi opriti, vor ucide.

Coruptia este acel abces care duce la septicemie.
Diaspora ii deranjeaza pentru ca e dovada vie a reusitei prin merit, nu prin hotie.

Regimul criminal de la Bucuresti trebuie izolat si condamnat. Bucureștiul e noul Minsk, noua Managua. Romania, un nou Belarus, o noua Nicaragua. Dragnea, Lukasenka, Ortega…

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

35 comentarii

  1. Tismaneanu, spectaculos caColdea… Basca patriot(i)!

    • Esti o sluga sub-umana a PSD.

    • Usor Marcel, ai facut pleonasm. Nu merita atatea „laude” esecul asta de cromozomi.

    • Adică patriot te numesti cand esti de partea unei javre care fură in mod regulat de la copiii sarmani? Nu nene, atunci te numesti complice și vei suporta consecințele conform legii, mai devreme sau mai tarziu…

    • Nu mai sariti asa, stati si judecati un pic. Tismaneanu e un fost nomenclaturist, convertit azi (daca s-a convertit cu adevarat) la sentimente „democratice”. CV-ul nu-l recomanda ca unul in care sa ai incredere, exagerarile din articol o confirma. Daca in Mihail Sora poti sa ai incredere nu acelasi lucru, daca esti lucid, il poti face fata de Plesu-Patapievici-Tismaneanu-Liiceanu. Toti bine infipti in ecler si inainte si dupa 89′.
      Nu oricine injura psd ne e prieten, e prea putin pentru a fi un criteriu de apreciere.

    • Amicu, te rog ajuta-ne si lumineaza-ne cum e cu cei enumerati de tine: Plesu-Patapievici-Tismaneanu-Liiceanu! Vorbesti de trecutul lor si de biografiile lor, ceea ce inseamna ca le cunosti in detaliu. Te rog sa ne dai si nou biografiile fiecaruia, detaliat, cu trimiteri si referinte la surse, ca sa le studiem si sa putem sa ne lamurim si noi, sa deschidem ochii chiar. Da-ne date, informatii, cu subiect si predicat, perioade, dovezi. Ti-as multumi foarte mult daca ai face asta. Si n-as fi singurul.

  2. Tisminetski și-a făcut apariția, de la sluga lui Băsescu a ajuns lui Johannis!

    • Esti o sluga sub-umana a PSD.

    • „pudila” ! Ai gresit – prea multe litere ! Scaote DI si ai numele pe care-l meriti ! Esti o otreapa pesedista – si-l „lingi” pe BANDITUL Zdragnea ! Puscaria va deschide LARG usile sa-l primeasca pe bandit ! Multi ani de „parnaie” iti urez Zdragnea ! Si sa iei si haita de pungasi „de partid” in frunte cu „co-consilierul in ale HOTIEI” Valcov , etc. SIKTIR BANDITI ORDINARI !

    • Si tu esti un gunoi uman, scarnav si raciugos, ca o basina zemoasa scurgandu-se pe langa un furuncul

  3. „pudila” ! Ai gresit – prea multe litere ! Scaote DI si ai numele pe care-l meriti ! Esti o otreapa pesedista – si-l „lingi” pe BANDITUL Zdragnea ! Puscaria va deschide LARG usile sa-l primeasca pe bandit ! Multi ani de „parnaie” iti urez Zdragnea ! Si sa iei si haita de pungasi „de partid” in frunte cu „co-consilierul in ale HOTIEI” Valcov , etc. SIKTIR BANDITI ORDINARI !

  4. Oh, s-au activat zombii. Încă un semn pentru valoarea articolului domnului Tismăneanu. Doar observandu-i pe ăștia înțelegi ce sa citesti si sa apreciezi. Asta pentru cine mai avea vreun dubiu.

  5. Ironic cum postacii PSD ii ataca pe cei care scriu articolele dar nu zic nimic de abuzurile Jandarmeriei. Probabil le place cum bat cu bata oameni inofesivi cu mainile ridicate.

  6. In articol ca un bisturiu.. multumesc zeilor ca mai exista romani de valoarea d-lui Tismaneanu!
    DESTEAPTA-TE ROMANE !

  7. Tismaneanu, cred ca fumezi chestii bune de tot. De mult nu am mai citit ceva mai fara logica si mai plin de umori indecente. Good work! 🙂

  8. “… criminal, ucigasi, scelerati, abominatie, schilodesc, abces, …” e clar ca e pe limba voastra, liberali securistoizi, neomarxisti, progresisti! Ce ne mai placeau tribunalele poporului… ce bine era la Pitesti…

  9. CORECT: „Diaspora ii deranjeaza pentru ca e dovada vie a reusitei prin merit, nu prin hotie.”

  10. Da, de data asta tov Tismeniski are dreptate. Insa e mai bine sa stea departe de democratie in Romania. Muie psd, dar si muie la toti tovarasii de ieri, exponenti ai stalinismului criminal in Romania. Chiar daca azi s-au raspopit si impostorul junior doar sporadic mai publica aminitiri de familie cu si despre Ana Pauker, nu e nevoie de ei. Cei care il sustineti pe acest impostor, ce ati zice daca peste 50 de ani copii vostrii ar primi indemnuri democratice de la fiul lui Dragnea?

  11. E inexplicabil de ce ALDE nu se delimitează de excesele jandarmilor guvernului, deoarece Occidentul se uită la videoclipurile cu atrocităţi, nu la asigurările dlui Meleşcanu că RO nu va suprima democraţia.

  12. Da! Da! De doua ori Da: Bucurestiul este TelAvigua Orientului, Romania este Isranagua Europei. Sper, cu mana tremuranda si cu vederea slaba, de emotia cititului, sa fi nimerit bine tastele…

  13. daca psd sau apropiati ai psd au ‘aranjat’ actele de violenta atunci acest act este o agresiune impotriva poporului roman si a statului. este act de inalta tradare. daca sri stie si a informat presedintele acesta poate mobiliza armata si scoate in afara legii acest partid de sobolani. de ce nu o face? de ce forte care cunosc situatia nu ies si spun adevarul? solutia e la indemina si salvatoare. ne va vindeca pe noi ca popor ptr urmatorii 100 ani. Armenia ar fi mic copil cu ce s-ar intimpla in Romania. VREAU ACASA.

  14. Cine vrea sa vada ce este psd sa urmareasca unele postari de pe aici.

  15. Depinde de armata.

  16. TERI, DRG, TT.
    FELIXESCU & ASOCIATII.

  17. D-le Tismaneanu,
    citeam in diagonala comentariile si pot sa va spun ca acesti comentatori nu stiu nimic despre
    dorinta dumneavoastra de a se face procesul comunismului, si habar nu au cine este Lukasenko, Ortega, Junta argentiniana, Pol Pot… Nu stiu ici cine este comandantul Brigazii Speciale de Interventie Vlad Tepes, COLONEL Catalin Razvan Paraschiv care a aparut in imagini sugerandu-se ca ar fi coordonat trupele jandarmeriei.
    Am sfarsit cu acest nume pentru un banal motiv, care ne poate lega de „vedetele” dumneavoastra.
    1. Am urmarit inscrierile tinerilor care au terminat in 2018. Au luat cu asalt locurile de la politie, jandarmerie, pompieri… Motivul esential era „un loc de munca sigur dupa terminarea scolii”.
    Mereu m-am gandit ca aceste sisteme cu reguli stricte si ordine de sus in jos, sunt abordate de persoane foarte energice, cu mult testosteron, carora disciplina le face faciliteaza utilizarea talentelor. De asemenea am fost convinsa ca au o mare inclinatie spre a face bine, o putere de discernamant fara dubii (pentru a putea stii cum se executa un ordin prin prisma umana si nu prin prisma creierului reptilian, instinctual), o verticalitate impecabila si curiozitatea spre studiu.
    M-am inselat amarnic. Constat ca o parte din ai nostrii protectori s-au facut jandari pentru ca nu-si pot bate nevasta sau mama. Pot s-o prosteasca cu misiuni, pot s-o faca dependenta psihic, dar n-o pot bate, ca se vede si ei sunt baieti finuti si cu staif. De ce spun asta? Daca poti da cu gaze lacrimogene, cu tunuri cu apa, cu ….tot ce s-a folosit din recuzita in femei, copii, batrani, persoane cu handicap, inseamna ca poti sa-ti bati si nevasta sau mama, dar ce zic vecinii.
    Sper ca noile generatii vor fi mai istete. Ei spera ca nu vor trebui sa participe la conflicte mari, ca azi se folosesc arme de nimicire in masa, atacuri PSI, fake news-uri…. si ca au o sursa de venit buna si sigura.
    2. Speranta. Noi cei din retele de socializare avem parte de cuvinte celebre. Cred ca nimeni nu-si problema ca ele au o parte practica, si nu doar viziunile noastre roz „ca ne-a palit inteligenta”.
    Asa ca am fost placut surprisa cand purtatorul de cuvant al Jandarmeriei se ascundea dupa fustele prefectului DNA SPERANTA CLISERU. Si-a amintit si el ca „Speranta moare ultima”, deci n-am ajuns acolo si e viu.
    3. O remarca a d-lui CTP m-a determinat sa-i urmaresc pe purtatorii de cuvant ai jandarmerie. Prima mea reactie m-a dus la filmele cu jandarmi a regretatului Louis de Funnes. Ma asteptam cand ies de dupa masa, la finalul conferintei de presa, sa aiba sub sacou o fustita mini galbena, lucioasa, din scai pe picioare paroase. Nu glumesc. Nu-mi arde. Clipesc de parca le lipsesc genele artificiale, nu se uita la ziaristi, iar d-nul Militaru care dadea verdicte medicale incercand sa scape o lacrima, spre colega batuta, a fost de toata jena. Mintea cu o nerusinare umanitara asortata cu fustita. El cel empatic declarativ, fara a-i pasa de cei din piata. Si pentru bomboana de pe coliva, vorbea de cei din teatrele de operatiuni, Afganistan care nu-si abandoneaza colegii.
    Omul asta se viseaza barbat vinjos in Afgaistan, ca momentan poate doar pe Nintendo (sau cum se numesc jocurile de forta). Sa-i spunem ca acolo nu se minte in fata evidentelor, ca-ti omori colegul.
    4. Am auzit si luarea de pozitie a lui Vosganian. Asta da armean. Poet armean. Cred ca el vindea pe cineva la pogrom sa scape. Cred ca stramosii lui se intorc in mormant daca-l aud. Restul sunt bla-bla-uri.
    5. Va rog frumos sa stergeti comentariul daca nu se incadreaza in scriitura dumneavoastra.
    Multumesc.

    • „dorinta dvs. de a se face procesul comunismului…” …. cata manipulare exista in istoria post-1989.

      Pauker+Kisinevschi+Bruckner+Roman+Groza+Dej+Ceausescu+Iliescu+Tismaneanu= partidul comunistilor si a neo-comunistilor „politically correct”, astia din urma putand fi numiti democrati = Nastase+Ponta+Dragnea & Co.

      Adela face afirmatii gratuite cand afirma ca nu se cunosc cine sunt Lukashenko, Ortega, Pol Pot, etc…cata meschinarie-orgoliu gonflabil!!!

      Tismaneanu = Pacepa, ambii beneficiind de regimul nomenclaturist, dar care intre timp au devenit „liberali si democrati” de peste ocean „politically correct”, critici ai regimului iliescian Dragnea-Dancila!!!

      Asa cum americanii au reciclat nazistii dupa al II -lea RM, in urma actiunii „Paperclip”, in special oamenii de stiinta, cei care erau in varfurile guvernului nazist, inclusiv si pe Reinhardt Gehlen (seful frontului estic si care a pus bazele BND !?), asa au facut si cu nomenclaturistii RSR care au fugit in SUA in anii 70 ca apoi sa-i foloseasca drept instrumente ale democratiei. Exact ce face tismaneanu (fara majuscule)

      Democratia este necesara si binevenita insa nu de la fosile comuniste si nici de la asemenea nomenclaturisti „debriefed & brainwashed”…

      ceea ce face tismaneanu (fara majuscule) se numeste „the whitening of people”…

  18. Ai grija sa nu faci vreun anevrism cerebral , la cat de destept te crezi in cap .
    Harnelile debitate de tine le inghit numai cei naivi sau ignoranti , cei care au cat de cat habar cam cu ce se mananca manipularea sociala , nu pun” botu ” la mizeriile debitate de tine .

  19. Stimate -midufi- nu sunt la revista Urzica sau Catavencu .
    Nu ai decat sa inghiti harnelile VLADIMIR TISMĂNEANU .

  20. Stimate -midufi- nu sunt la revista Urzica sau Catavencu .
    Nu ai decat sa inghiti harnelile VLADIMIR TISMĂNEANU .

  21. De acord cu opinia Domnului Vladimir Tismaneanu. Astept unirea opozitiei politice (PNL, USR, PMP, etc) intr-o „Conventie Democrata 100” care sa poata prelua conducerea tarii de la toxica si corupta coalitie PSD-ALDE. Programul acestei Conventii sa-si propuna cateva proiecte majore, in paralel cu epurarea institutiilor statului de persoanele corupte si incompetente. Politicienii Conventiei si elita tarii( inclusiv cea din diaspora) sa realizeze procesul de reformare a institutiilor statului de la Academie pana la …Jandarmerie. Domnul Mihai Sora afirma ca principala problema a Romaniei ramane „absenta unei viziuni comune asupra binelui public”. La 100 de ani de la Marea Unire putem oare face ceva temeinic pentru binele Romaniei, precum Bratienii ?

  22. Excelent zice tovarasu Tismanetzky!
    Da „Regimul criminal de la Bucuresti trebuie izolat si condamnat”!

    Deci … sa fie exclusa Romani din … NATO?
    Sa renunte SUA sa ne mai livreze Patriot? SI Exxcon la gaze?!

    Nu nu eu sunt sluga muscaleasca ci asta ar insemna sa fim izolati de SUA.