Niciun compromis între Parlament și Consiliu nici după a treia rundă de negocieri cu privire la numirea procurorului-șef european
Cea de-a treia rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliu pe tema numirii procurorului-șef european s-a încheiat joi fără nicio înțelegere, după aproximativ o oră și jumătate, au declarat surse europene pentru G4Media.ro.
O nouă sesiune de discuții între reprezentanții celor două instituții europene, a patra și ultima, a fost programată pentru săptămâna viitoare, pe 10 aprilie.
Negociatorii Parlamentului European şi cei ai Consiliului UE au avut azi a treia rundă de tratative pentru desemnarea primului procuror-şef european, funcție pentru care au rămas în cursă Laura Codruţa Kovesi și francezul Jean-Francois Bohnert.
În conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit.
Cu o zi înaintea noii runde de negocieri cu Consiliul, preşedintele legislativului european, Antonio Tajani, a solicitat autorităţilor române să oprească obstacolele puse în faţa candidaturii Laurei Codruţa Kovesi pentru şefia Parchetului European. Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar în România, i s-a interzis să părăsească ţara fără autorizaţie şi să facă declaraţii presei, a precizat preşedintele Tajani miercuri în deschiderea sesiunii plenare de la Bruxelles. În numele Parlamentului European, el şi-a exprimat îngrijorarea şi a declarat că Laura Codruţa Kovesi continuă să aibă sprijinul Parlamentului UE.
Comisia Europeană a luat şi ea poziţie miercuri în cazul candidaturii Laurei Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef european şi a precizat că fosta şefă a DNA trebuie lăsată să-şi susţină candidatura, pentru ca instituţiile europene să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză, mai arată Agerpres.
Ulterior miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis plângerea Laurei Codruţa Kovesi şi a decis revocarea măsurii controlului judiciar dispus săptămâna trecută împotriva fostei şefe a DNA de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.
”A admis contestaţia pe care am formulat-o şi s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar. Nu comentez decizia. Am contestat faptul că această măsură care a fost dispusă a fost nelegală”, le-a spus Laura Codruţa Kovesi jurnaliştilor, după ce a participat la citirea hotărârii în sala de judecată. Ea a arătat că au fost revocate toate măsurile dispuse în cadrul controlului judiciar. ”Acum pot să părăsesc şi ţara, s-a revocat controlul judiciar, s-au revocat toate măsurile şi mi s-a admis contestaţia”, a adăugat ea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii