Nicki Minaj a avut concert la Dublin cu o seară înainte de concertul pe care-l avea în România și pe care l-a anulat/ Presa irlandeză scrie că artista a fost huiduită de fani după ce a ajuns pe scenă cu o întârziere de 90 de minute și a reușit să cânte doar jumătate de oră
Rapperița Nicki Minaj avea concert în România, duminică, la festivalul SAGA din București, însă a decis să-l anuleze cu doar câteva ore înainte de spectacol invocând motive de „securitate” din cauza unor așa zise proteste care ar avea loc în România. Presa din Irlanda scrie, însă, că sâmbătă seara Nicki Minaj a avut concert în Dublin, dar a întârziat să-și facă intrarea pe scenă circa 90 de minute, lucru care i-a revoltat pe spectatori, mai ales că aceștia au fost nevoiți să aștepte în ploaie, iar din programul anunțat, artista a mai apucat să cânte doar o jumătate de oră, până la ora 22.30, când organizatorii aveau obligația să închidă concertul.
Un român care a participat la concert a scris pe facebook că episodul din Dublin ar fi determinat-o pe Nicki Minaj să anuleze concertul de a doua zi din București, după ce acesta ar fi fost huiduită de public, iar spectatorii le cer organizatorilor să li se restituie o parte din banii plătiți pe biletul de concert.
„Mai multe amănunte despre concertul celebru al Nicoletei Menaj din Dublin, vineri seară, care a făcut-o sa amane prezența pă România a doua zi. Desi trebuia sa înceapă la 20:30 concertul ei din Malahide (nordul Dublinului, în fața unui castelaș), doamna Menaj a apărut pe scena la 21:50. De la 20:30 la 21:50, IN TIMP CE PLOUA, un nene de la organizatori a tot încercat sa dreagă rozmarinul la microfon, tinând lumea de vorbă, glume etc. Buuun: în Dublin există curfew de galagie dupa 22:30, deci nu conteaza cat de vedeta ești (…) după 22:30 se închid boxele automat, chiar si la concerte, da. Asa că doamna Menaj a apărut aproape de ora 22:00, în cor de fluieraturi, si-a cântat tot setul, DAR ATENȚIE – si-a înjumătățit ca durată fiecare piesă, sau chiar mai mult, ca sa termine la 22:30. În timpul asta a schimbat si două costume, fiecare luand 4/5 minute de timp. A plecat efectiv în huiduieli. De sâmbătă e scandal mare cu organizatorii, fiindcă, evident lumea cere măcar jumătate din bani înapoi. Deci de aceea acest NU pentru București a doua zi”, a scris Cristi Roman pe contul său de facebook.
Presa din Irlanda relatează pe larg despre prestația celebrei artiste, precum și despre recția publicului: „Dezastru total. A sosit cu aproximativ 90 de minute mai târziu decât era planificat, și a cântat un set care a durat mai puțin de o oră. (…)Fanii lui Nicki Minaj care au participat aseară la concertul ei din Dublin cer rambursarea integrală a banilor, după ce unii au descris ca fiind „cel mai prost concert din istorie”, după ce vedeta i-a lăsat să aștepte în ploaie pentru că a întârziat și apoi a cântat mai puțin de o oră”, relatează Irish Independent.
„Minaj trebuia să urce pe scena de la Malahide Castle puțin după ora 20.00, dar a apărut abia înainte de ora 22.00 și a dispărut înainte de ora 23.00. Pe durata spectacolului, care s-a desfășurat sub o pătură de nori gri închis, artista a dispărut pentru perioade lungi de timp. Contul X al lui Minaj nu a făcut nicio referire la întârzierea sosirii sale pe scenă sau la scurtarea setului de piese. Ea a postat doar un scurt clip, duminică, în care se vorbea despre public și despre cântăreață care se distrează de minune”, relatează și The Irish Times.
Legat de anularea prestației sale la concertul SAGA din București, artista a transmis „motive de îngrijorare pentru siguranța ei și a echipei sale”: „Am fost sfătuită de echipa mea de securitate să nu mă deplasez la festivalul din România din această seară din cauza problemelor de siguranță legate de protestele din zonă. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți cu altă ocazie. Ca mamă, trebuie să mă asigur că iau decizii corecte pentru ca eu să ajung acasă la fiul meu și pentru ca echipa mea să ajungă acasă la familiile lor. Să nu iau în considerare sfatul securității în acest moment nu este ceea ce cred că ar trebui să fac. Vă iubesc și vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin. Sunt foarte încântată să-mi văd fanii vinerea aceasta la Londra pentru un alt spectacol foarte special la Wireless Festival”, a scris Nicki Minaj pe X (fostul Twitter).
În realitate, la București era anunțat doar un protest al contabililor, legat de reformele fiscale promovate de Guvernul Ciolacu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu