Nicoale Ciucă: La nivelul Guvernului României căutăm soluţii astfel încât să putem să sprijinim orice iniţiativă, orice oportunitate de relocare a business-ului din ţările afectate de războiul din Ucraina
România este o ţară sigură, ferm ataşată valorilor democratice şi angrenată într-un proces de consolidare şi dezvoltare economică, a declarat prim-ministrul Nicoale Ciucă, luni, în discursul ţinut la conferinţa „Romania Business & Investment Roundtable”.
„Doresc să transmit un semnal de încredere comunităţii de business. România este o ţară sigură, ferm ataşată valorilor democratice şi angrenată într-un proces de consolidare şi dezvoltare economică. Modelul nostru economic bazat pe rezilienţă, coeziune şi solidaritate, precum şi determinarea de a rămâne în prima linie a procesului de transformare pe care-l implică noul proiect european menţin România drept destinaţie favorabilă de afaceri. (…) În tot ceea ce reprezintă obiectivul Guvernului nostru avem ca prioritate crearea unui mediu de afaceri sigur şi, de asemenea, identificarea de soluţii pentru tot ceea ce înseamnă punerea în valoare a cetăţeanului (…). De asemenea, este partea prin care dorim foarte mult să sprijinim menţinerea locurilor de muncă şi, în general, tot ceea ce înseamnă o creştere economică sustenabilă”, a declarat Nicolae Ciucă.
Şeful Executivului a menţionat că, în contextul participării, luni, la Sofia, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor NATO din Europa de sud-est, a discutat cu ceilalţi trei premieri participanţi la eveniment, din Bulgaria, Muntenegru şi Macedonia de Nord, despre impactul războiului din Ucraina asupra evoluţiei, atât cea de securitate, cât şi cea economică din regiune.
„Şi pentru că am revenit de la întâlnirea pe care am avut-o cu ceilalţi trei premieri, doresc să fac menţiunea că am discutat tot ceea poate să însemne impactul războiului din Ucraina asupra evoluţiei, atât cea de securitate, cât şi cea economică şi am prezentat că la nivelul Guvernului României există, deja, un demers prin care căutăm soluţii, astfel încât să putem să sprijinim orice iniţiativă, orice oportunitate de relocare a business-ului din ţările afectate de războiul din Ucraina şi în felul acesta vă rog să accesaţi toate oportunităţile pe care Guvernul României, mediul de business din România le oferă în acest sens”, a declarat Ciucă.
Totodată, el a punctat şi importanţa Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a celorlalte fonduri europene pe lângă alocările pentru investiţii de la bugetul de stat.
„Solidaritatea europeană, marcată şi prin decizia istorică de adoptare în contextul pandemiei de COVID-19 a Planului European de Redresare şi Rezilienţă, continuat acum prin Cadrul temporar de criză, va permite susţinerea reformelor necesare de care să beneficieze toţi românii şi societatea în ansamblu. În contextul multiplelor crize de securitate, criză energetică, criză sanitară, Guvernul României rămâne ferm angajat obiectivului de a proteja cetăţenii şi a susţine economia prin investiţiile finanţate de la bugetul de stat şi din fonduri europene. (…) Fie că vorbim despre digitalizare şi energie, sănătate şi infrastructură, educaţie şi mediu, avem perspectiva unei dezvoltări sustenabile care-şi va pune amprenta definitorie asupra modernizării ţării şi creşterii calităţii vieţii oamenilor. Este un volum de investiţii fără precedent pentru următorii 5 ani. Mobilizarea mediului privat împreună cu capacitatea administraţiei sunt doi piloni importanţi pentru asigurarea succesului acestui plan ambiţios”, a afirmat Ciucă.
În acelaşi context, şeful Executivului s-a referit şi la discuţiile pe care le va purta marţi cu Paolo Gentiloni, comisar european pentru economie, despre cadrul european de susţinere economică.
„Ceea ce este îmbucurător este faptul că la nivelul Uniunii Europene se prevede o creştere economică de 4% şi, în acelaşi timp, există acea preocupare, astfel încât, tot ceea ce înseamnă efectele războiului din Ucraina să impacteze cât mai puţin pe economiile noastre. Ca atare, prezenţa dumneavoastră aici, în sală, la acest eveniment ne încurajează să credem în continuare, cu optimism că există interes pentru tot ceea ce înseamnă oportunităţile din economia românească şi, totodată, există garanţii că România reprezintă un loc unde investiţiile se pot desfăşura în siguranţă şi un loc unde investiţiile pot să aducă beneficii, atât pentru investitori, cât şi pentru cetăţeanul român”, a declarat Ciucă.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii