G4Media.ro

Nicolae Ciucă a depus la Senat un proiect legislativ privind respectul simbolurilor…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicolae Ciucă a depus la Senat un proiect legislativ privind respectul simbolurilor naţionale

Senatorul PNL Nicolae Ciucă, ministru al Apărării, a anunţat, joi, că a depus la Biroul permanent al Senatului prima lui propunere legislativă, legată de respectul simbolurilor naţionale, relatează Agerpres.

„Un proiect de suflet pe care îl voi urmări îndeaproape pe tot parcursul său în Parlamentul României. Suntem cu toţii datori să respectăm drapelul României şi imnul naţional, simboluri care reprezintă istoria românilor şi pe cei care s-au jertfit pentru ţară şi pentru întregirea neamului”, a scris Ciucă, pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că Legea nr. 75/1994 prevede modalităţile de arborare a drapelului României şi intonare a imnului naţional, dar nu prevede şi unele informaţii referitoare la modul în care cetăţenii trebuie să îşi arate respectul pentru cele două simboluri naţionale.

„Prin modificările legislative propuse se va interzice aplicarea pe drapelul naţional a oricăror inscripţii sau simboluri, altele decât cele prevăzute în actele normative în vigoare. De asemenea, se va impune tuturor participanţilor la ceremonii oficiale ca, pe timpul intonării imnului naţional, să păstreze tăcerea sau să intoneze imnul”, a menţionat ministrul Apărării.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Respectul pentru însemnele statale trebuie impus???? Nu mai bine ar genera chiar statul acest respect?
    Și, doi la mână, ăsta de ce-i ministru? Nu era vorba că militarii nu au voie să fie miniștri la „apărare”?

  2. Nationalism populist. Noi respectam doar steagul curcubeu.

  3. Cand treci pe langa steag, va trebui sa te inchini. Eventual si un pic mers in patru labe. Bravo Ciuca, respect penele!

  4. Iar am luat-o pe arătura, cu MiG-urile de data asta. 🚨

    In primul rand, respect poti avea fata de persoane, nu fata de lucruri si cu atat mai putin fata de abstractiuni.

    Cati dintre voi aveti respect pentru cifra 3? Si daca nu aveti, de ce nu aveti?! Poate ar trebui sa aveti, iar voi, ca niste carcotasi, nu aveti. Iar legea ar trebui sa sa va oblige sa aveti, nu?

    In al doilea rand, ca persoana (sau ca grup – asta insemnand fiecare persoana in parte din respectivul grup), respectul se castiga, nu se impune. Altfel esti precum profesorii aia aberanti si respectati neasemuit de catre toti elevii (@GabrielaConstantinescu?!). 💡

    In al patrulea rand, daca eu scriu ceva pe un drapel, murdaresc carpa aia sau altceva? Si daca murdaresc altceva, atunci daca fac sa dispara drapelul, dispare si acel altceva?
    Pare ca nu prea sunt acelasi lucru. Poze din cartea mea de istorie pot sa mazgalesc, sau ar trebui sa fiu pedepsit? ✒

    Daca ma uit cu scarba la drapel, ar trebui sa fiu pedepsit, pentru fix acelasi motiv invocat de dl. Ciuca? 🏁

    Dar daca doar gandesc urat despre drapel, ar trebui sa fiu si atunci pedepsit? 🔗 [Nu punem problema dificultatii deosebite a detectiei acestei situatii – pana la urma unii cred ca Dumnezeu le stie toate gandurile iar daca pacatuiesc chiar si cu gandul, vor fi pedepsiti; discutam aici doar daca, in principiu, ar trebui sau nu sa fiu pedepsit!]

    Pe dl. Ciuca il rog sa binevoiasca a primi dovada deosebitei si inaltei mele consideratiuni! 🎩

    Pe restu’ ii intreb, cum facem sa stabilim cum stau – sunt cocosat de respect in fata ministrului sau il batjocorasc? 💡

  5. Probabil o simplă transpunere în legislația românească a unor bune practici și principii generale care se regăsesc în legislația majorității țărilor.

    • chiloti cu steagul SUA ai vazut ? mai lasati idioteniile unui militaur ratacit in parlament , habar nu are ce vorbeste!

  6. Hai că ușor, ușor, o luăm spre dictatură!
    Cum mama dracului să respect eu simbolurile naționale, adică statul, când statul este tocmai acela care nu-și îndeplinește atribuția de respectare a legilor statului?! Paradox mai mare există?!

  7. Orzul natural si extractul de urdori zis Polidin.

  8. Simbolurile naționale,impuse a fi respectate,când acest respect ar trebui să vină de la sine !?
    Când statul român își v’a respecta propriul popor,când politicienii români adunați cu toptanul în Senat și Camera deputaților își vor respecta alegătorii români,când CCR v’a discerne fără subiectivism,când Guvernul,din care faci și domnia ta parte își v’a respecta cetățenii acestei țări,când președintele statului v’a înceta să mai fie sarcastic cu populația României,indiferent de etnie,când reprezentanții statului român își vor respecta semenii,când angajații bisericii majoritare,BOR,își vor respecta proprii enoriași prin propriul exemplu de smerenie,abia atunci,domnule ministru,poți avea pretenția la respectarea simbolurilor naționale,dar până atunci,vă rog să ne dați voie,să ne respectăm doar locurile natale,familiile noastre,prietenii noștrii și provinciile în care locuim.Mulțumesc,Dumnezeu Tatăl să binecuvinteze România și pe români,indiferent de etnie.