Nicolae Ciucă anunță că PNL nu va vota moțiunea de cenzură anunțată de USR împotriva guvernului Ciolacu: Sunt un om serios, nu dau curs unor demersuri politicianiste și neserioase când țara e în pericol să fie acaparată de PSD
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat marți că liberalii nu vor vota moțiunea de cenzură anunțată de USR împotriva guvernului de coaliție condus de Marcel Ciolacu.
”Sunt un om serios, nu dau curs unor demersuri politicianiste și neserioase când țara e în pericol să fie acaparată de PSD. Mai sunt 2 luni până vom avea un nou guvern legitimat de vot. Până atunci mediul economic își dorește lideri responsabili, pensionarii au nevoie de pensii, iar instituțiile trebuie să funcționeze”, a spus Ciucă într-un clip postat pe Facebook.
Elena Lasconi a anunțat marți că USR vrea să depună o moțiune de cenzură împotriva guvernului și a cerut PNL să o voteze.
Reacția lui Lasconi a venit după ce Ciucă anunțase luni seară că PNL rupe coaliția cu PSD, dar rămâne la guvernare.
”Azi suntem la guvernare cu PSD pentru că USR a decis în 2021, după 6 luni de guvernare cu NPNL, să depună moțiune de cenzură împreună cu AUR. Azi vedem același exercițiu neserios al USR condus de doamna Lasconi. Anunță o moțiune de cenzură din mașină, fără un text și fără să discute cu noi. Și dumneai ar trebui să știe că actuala configurație parlamentară nu ne permite o guvernare de dreapta, pe care mi-l doresc. Îi invit pe doamna Lasconi și pe reprezentanții USR la sediul Partidului Național Liberal pentru a discuta despre viitorul țării”, a mai spus Ciucă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii