G4Media.ro

Nicolae Ciucă, critici pentru Elena Lasconi pe tema dronelor rusești: Populism superficial,…

Foto: NATO

Nicolae Ciucă, critici pentru Elena Lasconi pe tema dronelor rusești: Populism superficial, nu leadership adevărat. E crucial să înțeleagă cum funcționează domeniul apărării

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la prezidențiale, a criticat-o luni pe Elena Lasconi, contracandidata sa de la USR, după ce aceasta îl atacase pe tema răspunsului la dronele rusești căzute pe teritoriul României.

”Cel mai important lucru este să rămânem calmi! Doamna Lasconi și-a exprimat dorința de a vedea politicieni serioși care iau decizii complicate. Reacția ei la amenințările de la granițele noastre arată clar că nu face parte dintre aceștia. Crearea de panică fără o evaluare detaliată a situației este un semn de populism superficial, nu de leadership adevărat. Mai ales în contextul funcției pe care vrea să o obțină, e crucial să înțeleagă cum funcționează domeniul apărării, deoarece pașii greșiți pot provoca mai mult decât o simplă situație penibilă, pot afecta grav securitatea noastră”, a scris Ciucă pe contul său de facebook.

”Rusia continuă provocările la adresa țărilor NATO. Serviciile secrete ale aliaților noștri au identificat deja multiple încercări de a ataca obiective din Regatul Unit, Polonia, Estonia sau Cehia, folosind cetățeni angajați din țări terțe ca forță contractată pentru acte de sabotaj. Dronele lansate de pe teritoriile controlate de armata lui Putin au încălcat spațiul aerian al României și Letoniei săptămâna aceasta. Ce trebuie să facem? Acordul dintre Polonia și Ucraina din iunie trebuie să fie un model pentru toți vecinii Ucrainei de pe flancul estic al NATO, permițându-le să doboare dronele și rachetele rusești care vin în direcția lor. Trebuie să protejăm oamenii care locuiesc aproape de granițele noastre cu mult înainte ca amenințările să ajungă la ei. Avem nevoie de un acord similar cu Ucraina. Trebuie să înceapă de urgență audieri și analiză în comisiile de specialitate din Parlament, iar la audieri să fie invitat inclusiv Șeful Apărării. De asemenea este nevoie de revederea procedurilor la nivel Aliat pentru misiunile de Poliție Aeriană Întărită. Toate acestea trebuie să se desfășoare înainte să se întâmple o situație similară sau chiar mai gravă. Dacă Elena Lasconi vrea să vină cu ceva constructiv în loc să creeze panică în mass-media, o invit să discutăm aceste măsuri”, a mai scris Ciucă.

„Domnule Ciolacu, aveţi 60% din Parlament, faceţi ceva? Generalul Ciucă are vreun cuvânt de spus sau nu-l lasă şeful lui, Klaus Iohannis? România este în NATO şi asta este o mare realizare, dar România are nevoie de politicieni serioşi într-un context dificil”, a declarase Lasconi duminică, după ce fragmentele de drone rusești au căzut la Periprava, în apropiere de granița cu Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. am ras ! maret general ! o tara de generali toti cu doctorate dar nu stiu sa citeasca de pe foaie

  2. Oamenii simpli, fără studii militare și geopolitică spun de mai bine de 2 ani că România trebuie să facă ceva pt a doborî dronele și rachetele rusești inainte de ajunge pe teritoriul României! Are dreptate Lasconi, liderii politici din generația actuală nu au curajul de a lua decizii dificile. Le place să se complacă în a „urmari cu atenție și ingrijorare”, condamnări inutile și fără efect, „thoughts and prayers”.
    Dați Ucrainei tot ce are ea nevoie pt a se apăra și pt a ataca Rusia, nu mai impuneți limite ce are Ucraina să lovească și ce nu.
    Ciuca un „erou” laș!

    • devine din ce in ce mai penibil algoritmul de moderare

    • pst vezi ca esti in nato si nu iei de c4pul tau decizii. sa nu mai zicem ca daca ar vrea sa fie zmei, si ajung la parlament, se termina r4zbo1ul, sau baga nato in ra2boi

  3. Măi, sărmăluță… Bah, mos Teaca, in dubla ta calitate de sef al Senatului si fost ministru al Apărării puteai reglementa, legifera urgent ceea ce a reclamat cu mult curaj actualul sef de stat major: modernizarea armatei, eficientizarea industriei de aparare, armonizarea cu cerintele NATO in contextul unui razboi perfid la granița.

  4. „Șeful Apărării”? e cumva turistul numarul 1?

  5. Nea Nicule, bag-o si p-aia cu task force, ca mata esti cu leadershipu’ adevarat.

  6. ” …. E crucial să înțeleagă cum funcționează domeniul apărării…..” Cred ca Maciuca glumeste…… El intelege ceva? Cred ca-i un habarnist care printr-un concurs de imprejurari (fericite pentru el) a ajuns in varf. Dar la cum deschide gura…… Bine c=a iesit la pensie (speciala)!!!!!

    PS. Ce-as vrea sa-l vad „fugarit” de-o drona de-a rusilor, ca sa inceapa se la dea jos!!!!

  7. Dacă doborâm dronele care vin la noi înseamnă că îi provocăm pe ruși?
    Domn general, v-ați greșit cariera.

  8. Ciuca ne da un exemplu, exact cum nu ar trebui sa gandeasca un general roman in interesul Romaniei. Este un om politic mic si un general si mai mic.
    Sa se ia de mana cu aliatul lui, ciolacu. Paraca amandoi ar avea alte interese decat apararea tarii.

  9. Elena a spus exact ce trebuia sa spuna. Culmea apararii: au condus drona ruseasca cu doua avioane F16 cat a traversat Romania pana a ajuns pe teritoriul ucrainean, fara sa-i faca nimic (Luati-o baieti ca este pentru voi!) Ha ha ha…