Nicolae Ciucă: ”E un moment în care, așa cum ne-am asumat în noiembrie 2021, l-am respectat și am returnat mandatul președintelui României” / S-au votat două liste de miniștri, cu sau fără UDMR la guvernare
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marți seară că în cadrul Birului Politic Național al partidului s-au votat două liste de nume de viitori miniștri liberali, pentru situațiile în care UDMR va rămâne sau va pleca de la guvernare.
”Am votat participarea PNL în cele două forme de guvern, așa cum am anunțat înainte de ședința BPN.
Și anume, prima formă în care exista posibilitatea formării structurii guvernului cu contribuția celor trei partide PNL, PSD și UDMR și cu acord parlamentar al minorităților, iar ce-a de-a doua formă de structură în care coaliția care realizează acest guvern e constituită din cele două partide PNL și PSD cu acord parlamentar cu minoritățile.
În final, desigur am prezentat către membrii BPN structura guvernului, au fost aprobate și nominalizările PNL pentru fiecare funcție în parte”, a anunțat Ciucă.
El a spus că liberalii s-au ținut de cuvânt și la finalul celor 19 luni de când au deținut șefia guvernului au depus mandatul.
”În acest moment putem să venim și să explicăm tuturor ceea ce reprezintă momentul în care se produce această rotativă la nivelul guvernului.
E un moment în care, așa cum ne-am asumat în noiembrie 2021, l-am respectat și anume la finalul celor aproape 19 luni am returnat mandatul președintelui României și am desfășurat activitățile și procedurile de negociere pentru constituirea noului guvern”, a mai declarat liderul PNL.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu