G4Media.ro

Nicolae Ciucă, în Republica Moldova: Trebuie să ne întoarcem în istorie şi…

sursa foto: captura video

Nicolae Ciucă, în Republica Moldova: Trebuie să ne întoarcem în istorie şi să vedem ce s-a întâmplat când la putere au fost partidele extremiste / În vremuri grele şi complicate ne trebuie echilibru

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, aflat în vizită în Republica Moldova, a vorbit, sâmbătă, despre pericolul reprezentat de partidele populiste şi extremiste. ”În vremuri grele şi complicate ne trebuie echilibru”, a afirmat Ciucă, transmite News.ro.

”Am fost de curând, săptămâna trecută, weekendul trecut, de fapt, la românii din Diaspora, din Spania şi din Franţa. Şi am fost acolo pentru că am zis că este benefic pentru ei, dar şi pentru noi, să tragem acel semnal de alarmă despre care toată lumea vorbeşte, dar prea puţină lume se angajează să facă ceva, şi anume întărirea unităţilor românilor oriunde s-ar afla ei şi conştientizarea creşterii acestei componente a populismului şi extremismului”, a declarant, sâmbătă, Nicilae Ciucă, în timpul vizitei în Republica Moldova.

Ciucă a afirmat că trebuie luate măsuri pentru ca cele două atitudini să nu se răspândească.

”Suntem aici oameni care am trecut prin viaţă, am avut fiecare experienţele noastre, profesiile noastre (…) Trebuie să începem să vorbim, să avem curajul să vorbim, să ne întoarcem în istorie şi să vedem ce s-a întâmplat în istorie când la putere au fost partidele extremiste, partidele populiste şi să ne asumăm această luptă împotriva populismului şi extremismului”, a mai declarant liderul PNL.

Acesta s-a referit la ”promisiunile false” pe care le fac reprezentanţii acestor curente.

”Există vectori şi instrumente care permit exponenţilor acestor două curente (…) să le sucească minţile oamenilor şi să-i determine să schimbe percepţia şi să creadă în promisiunile false, deşarte cum că ei pot aduce bunăstare, posperitate şi linişte. Nu este adevărat”, a mai declarat Ciucă.

Acesta afirmă că în aceste vremuri complicate este nevoie de echilibru: ”Trebuie să ne asumăm acest lucru, pentru că, indiferent că vorbim de centru-dreapta sau de centru-stânga, au totuşi un teren comun, au medianele echilibrului, adică sunt la centru. În vremuri grele şi complicate ne trebuie acest echilibru. Ne trebuie acea gândire prin care să realizăm care ar putea să fie consecinţele, efectele acţiunii sau inacţiunii noastre”.

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă se află, sâmbătă, în Republica Moldova, alături de prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan şi de fostul premier Theodor Stolojan. Pe agenda de lucru se află o întâlnire cu membrii şi susţinătorii PNL Moldova.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. a uitat sa mantra”staaabilitaaate”
    penibil ciuca!

  2. Trebuie sa ne uitam in istorie si sa vedem cum a fost cand la putere au fost comunistii, fsn-istii si usl-istii. Daia usl trebuie spulburat la alegeri daca tara asta vrea vreo sansa la civilizatie si dezvoltare.

  3. Cred ca a uitat ca la putere e Sandu si nu Dodon.

  4. „Trebuie să ne întoarcem în istorie şi să vedem ce s-a întâmplat când la putere au fost partidele extremiste…”

    Surprinzător…A fost capabil să unească singur două propoziții pentru a încropi o frază?! Mare lucru!

    • Da, dar a folosit cea mai simpla conjunctie. Oricum, progres.

    • Strict gramatical, 4 predicate = 4 propoziții. Ce pățiși, ghenerale Aăăă?

  5. Ce nu inteleg Ciuca si Ciolacu este ca chiar partidele pe care ei le conduc, fac ca oamenii sa se orienteze catre partide extremiste

  6. Un trio de 2 lei echilibru:Ciucă plagiatorul,Rareș dichisitu și Stolo Moartea în vacanță.

  7. Să f u r a m in stabilitate!
    Să luăm pensii speciale in stabilitate!
    Să distrugem justiția in stabilitate!
    Să ne angajăm amantele și nepoții pe salarii astronomice in stabilitate!

  8. stabilitatea hotilor speciali, r@h#tul asta il tot maninca maciuca.

  9. In vremuri problematice cand democratia este atacata, tovarasul gheneral ne explica ca tratamentul pe care il aplica el impreuna cu covrigarul sef in loc sa fie mai multa democratie, este exact invers, lucru obtinut prin comasare. Bine ca nu invoca interesul national ca in cazul generalului chilotar.

  10. Trebuie sa ne intoarcem in istorie sa vedem ce s-a intimplat cind la putere s-au aflat partide corupte, cu lideri necinstiti si incompetenti. In vremuri „grele si complicate” ne trebuie onestitate si guvernare competenta in interes public.

  11. Omul e nebun!

  12. Ciuca spune sa ne intoarcem in istorie cand pcr era un partid totalitar exact ce vor ei sa faca cu usl.

  13. Cu alte cuvinte, votați-ne pe noi și vă stabilizăm de vă ies ochii din cap.

  14. Nu mai votez cu PNL-ul aflat în alianță cu ciuma roșie! Rușine!