G4Media.ro

Nicolae Ciucă susține că procesele penale de corupție ale lui Mihai Chirica…

sursa foto: realitateadeiasi.net

Nicolae Ciucă susține că procesele penale de corupție ale lui Mihai Chirica şi Costel Alexe nu afectează imaginea partidului

Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat miercuri la o întâlnire cu jurnaliștii din Iași că problemele primarului şi preşedintelui CJ Iaşi ajunse în instanţă nu afectează imaginea partidului, potrivit Ziarului de Iași.

Mihai Chirica și Costel Alexe sunt trimiși în judecată în dosare de corupție, dar, în ciuda acestui lucru, PNL îi susține pe cei doi la alegerile locale din acest an.

Liderul liberal a vorbit şi de migraţia primarilor de la un partid la altul, arătând că nu e tocmai OK schimbarea destinaţiei în timpul călătoriei.

„Nu le foloseşte (celor de la PSD, n.r.), nu ne foloseşte nici nouă, nici celorlalte partide această atitudine şi nu le foloseşte nici primarilor, pentru că li se pune o etichetă” de traseism politic, a spus el. „Ce rezolvă cu 10 sau cu 20 de primari în plus?”, a întrebat el.

Totuşi, Ciucă a adoptat un ton mai îngăduitor faţă de cei care îşi fixează această destinaţie PNL. „Sunt partide care îşi pierd din relevanţă, iar noi am anunţat că suntem deschişi pentru ceea ce înseamnă coagularea dreptei în politica din România”, a răspuns el arătând că PNL, „partid de 149 de ani reprezintă axul central a ceea ce înseamnă politica de dreapta în România”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Normal că n-o afectează, sau chiar aveți impresia că ciuma galbenă are reputație bună…

  2. Nu o afectează,i c onfirmă / consolidează cu brio.

  3. la cat este de afectata cred si eu ca nu mai conteaza, in concluzie nu afecteaza 🙂

  4. Nu afectează pentru ca sunt votați in continuare. Aici iesenii au o problema, nu PNL, cu tot respectul.

  5. Nu o afecteaza ba chiar o reprezinta . PeNaLi

  6. Daca monstruoasa coalitie ar avea vreun politician cinstit, abia asta ar afecta imaginea partidului 🙂

    • La fel cum plagiatul nu numai ca nu afecteaza activitatea academica a unor doctori ca voi, domnilor semianalfabeti, ba chiar ajută actul de studiu, la fel si imaginea partidului nu e patata de niste golani.