Nicolae Hurduc, propunerea de ministru al Cercetării: Îmi este foarte greu să cred că omul se trage din maimuță/ Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor
Noul ministru al Cercetării propus de PSD a declarat într-un interviu acordat în septembrie 2018 Ziarului de Iași: „Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o maşinărie atât de complexă, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee oricât de oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă.”
Pe de altă parte, profesorul Nicolae Hurduc, propus la Ministerul Cercetării și Inovației, este adeptul unei alte teorii, mai puțin științifică: „Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor.”
Alte declarații din interviul pentru Ziarul de Iași
- Memoria noastră, a creierului uman, poate varia de la 1 Terabit până la 1.000 de Terabits, în funcţie de antrenamentul creierului. Vă daţi seama, oamenii sunt diferiţi, e adevărat, însă unul poate să aibă capacitate de 1 Terabit, iar altul are 1.000. Gândiţi-vă ce diferenţă de sistem de gândire uriaşă este între cei doi. Iar acest lucru ţine doar de antrenament. Atâta timp cât noi nu solicităm creierul şi ne vom lăsa în baza telefoanelor, a computerelor, chiar dacă ele sunt foarte bune şi fac lucruri pe care noi oamenii ar fi imposibil să le facem, atunci vom stagna.
- Şi de ce este foarte interesant pentru medicina reparatorie în special? Pentru că putem induce specializarea celulelor stem spre exemplu. Se spunea că noi avem celule stem doar în măduva osoasă, doar în embrion sau în placentă. Nu este adevărat. Stelule stem avem cele mai multe în ţesutul adipos abdominal. Deci fiecare individ are o mulţime de celule stem, iar doamnele care umblă să umble suple pe undeva greşesc. Nu mai au un rezervor de celule stem suficient de mare. Iar aceste celule pot fi specializate. De exemplu, celulele stem proprii le putem specializa să generăm ţesut epiterial, ţesut pe care, în evenimentele nefericite cum a fost cel de la Coletiv, îl putem folosi. Se ştie că a fost nevoie de transplant de piele sau de regenerarea ţesutului epiterial. Ori noi am putea regenera ţesut epiterial cu celule stem proprii, iar în acest fel ţesutul nu va fi respins de organism şi să nu mai apară complicaţii de compatibilitate.
- Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o maşinărie atât de complexă, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee oricât de oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor. Iar asta pentru că oamenii au nişte caracteristici, conştiinţa şi sufletul, iar până într-un punct le vedem la animale. În special la cele de companie. Vedem că sunt capabile să comunice cu noi, vedem că înţeleg un vocabular. Câinii, spre exemplu, înţeleg un vocabular de până la 300 de cuvinte. Practic înţeleg tot ce le spunem şi sunt capabili să ne ajute în viaţa de zi cu zi. Afecţiunea lor este extraordinară faţă stăpânii lor cum pot fi văzute numeroase exemple. Chiar zilele trecute citeam că un câine a fost închis în cavoul stăpânului său pentru că nu a vrut să plece de acolo. Sunt lucruri care depăşesc puterea noastră de înţelegere. Dar totul are o limită.
- Întotdeauna va rămâne o zonă de mister, iar omul trebuie să fie capabil să vadă limitele sale. Trebuie să înţelegem faptul că nu vom putea pricepe anumite lucruri pentru care nu suntem programaţi, întorcându-ne la programare. Pentru că, să recunoaştem, creierul uman funcţionează în multe puncte exact ca un computer, ca un program. Sunt nişte programe, iar în psihologie acum, specialiştii, recunosc că sunt anumite bias cognitiv, acele erori de judecată pe care le are un individ, erori care îl fac să ia decizii greşite. Asta nu înseamnă decât că rulează un program greşit, el rulează permanent şi nu poate să scape de acel cerc vicios şi de fiecare dată va lua o decizie greşită pentru că el are o rejudecată, are un astfel de sub program care îi perturbă sistemul de gândire, iar acesta nu este destul de mobil. De aceea, eu adopt o poziţie de mijloc între teoria pur evoluţionistă şi religie. Eu cred lucrurile nu sunt în conflict, iar cele două componente nu se exclud una pe cealaltă.
Sursa Foto: Facebook
Citește interviul integral pe Ziarul de Iași
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
32 comentarii