Nicolae Robu, urmărit penal de DNA, luat în calcul de PNL pentru a candida la Primăria Timișoarei / Alin Nica, șeful organizației liberale: Am făcut trei sondaje și în toate Nicolae Robu a fost pe primul loc. Nu vom lua o decizie politică de a forța un candidat, altul decât doresc timișorenii
Fostul primar Nicolae Robu, în vârstă de 68 de ani, urmărit penal de DNA, este luat în calcul de PNL pentru a candida din nou la Primăria Timișoarei, la alegerile din anul 2024. Alin Nica, președintele Organizației PNL Timiș, a declarat că liberalii au comandat trei sondaje și în toate Nicolae Robu a ieșit pe primul loc. „Nu vom lua o decizie politică de a forța un candidat, altul decât doresc timișorenii”, a susținut Nica.
„Categoric, PNL Timiș are prima șansă în ochii electoratului în sondajele de opinie. Am făcut trei sondaje, ultimul în iunie-iulie anul acesta, iar lucrurile sunt constante. Mai e un an, într-un an se pot întâmplă multe. Se poate da Dominic Fritz peste cap și, din Cenușăreasa administrației românești, să devină un expert în management administrativ. Cred că a trecut vremea experimentelor dureroase pentru Timișoara, timișorenii au simțit pe pielea lor ce înseamnă frigul, mizerie, oportunități ratate, pot să mai amintesc TVA-ul pe Colterm, banii neatrasi din finanțări europene pe care primăria i-a lașat să treacă pe lângă ei. Timișorenii, sunt convins că vor alege mult mai inteligent și mai aplicat, și nu la furie, cum au făcut-o în 2020, ci ținând cont de comparație, între rezultatele administrative înainte de 2020 și ce s-a întâmplat în perioada scursă de la alegerile locale. Cred că PNL vă câștiga Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și majoritatea primăriilor din județ”, a declarat Alin Nica, liderul PNL Timiș, citat de opiniatimisoarei.ro.
„În cele trei sondaje, domnul Robu a fost pe primul loc, fară excepție. Am inclus în sondaje și alti liberali, dar procentele colegilor nu au fost de natură să reprezinte o variantă viabilă, cel puțin până acum. Vom mai face sondaje pentru că decizia finală pentru stabilirea candidatului se va lua undeva la începutul anului viitor. Și există șanse ca cineva din PNL să crească, dar e egală cu șansa ca Dominic să se transforme într-un guru al administrației publice. Atâta timp cât un membru PNL are șansa de a câștiga primăria, eu sunt foarte mulțumit. Iar faptul că cetățenii Timisoarei se îndreaptă din nou către PNL și își pun speranțele în domnul Robu arată că e calea corectă de abordat a PNL. Nu vom lua o decizie politică de a forța un candidat, altul decât doresc timișorenii. Vă asigur că domnul Robu a învățat din acea experiență. Fiecare dintre noi trebuie să dăm cu capul de pragul de sus pentru a vedea unele greșeli. Întotdeauna la locale contează omul. (…) Să știți că l-am văzut schimbat, mai umil (pe Nicolae Robu, n.red.). L-am văzut mai umil în sensul că nu a mai repetat acele greșeli pe care le-a făcut în trecut și față de mine, dar mai ales față de cetățeni. Domnul Robu știe când se anunță candidații, când se iau deciziile formale. Deci e conștient cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmăm”, a mai spus președintele liberalilor timișeni.
Context. DNA a anunțat, într-un comunicat de presă din 10 martie 2023, că s-a început urmărirea penală a fostului primar Nicolae Robu și a altor trei funcționari din Primăria Timișoara. Cei patru sunt urmăriți pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Detalii aici.
În anul 2020, după două mandate de primar al Timișoarei, Nicolae Robu a pierdut alegerile în fața lui Dominic Fritz (USR), la o diferență categorică de peste 20%. Cu doar câteva zile înaintea alegerilor locale, președintele Klaus Iohannis a mers la Timișoara, unde s-a afișat cu liberalul Nicolae Robu.
Imediat după alegeri, Nicolae Robu a demisionat de la conducerea Organizației județene PNL Timiș.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.