Nicolae Robu: Vom interzice circulația în Timișoara a autobuzelor și camioanelor sub Euro 4
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că va fi interzisă circulația în oraș a autobuzelor și camioanelor cu motor sub Euro 4. Anunțul edilului vine după ce Comisia Europeană a cerut României solicită României să respecte cerințele directivei privind calitatea aerului înconjurător, București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara fiind orașele care au înregistrat depășiri de dioxid de azot (NO2).
Edilul nu a precizat de când va fi luată decizia, iar anunțul său vine în condițiile în care lucrările la centura de sud a Timișoarei au început în luna martie a acestui an, iar termenul de execuție este de 24 de luni.
„Ei bine, a venit vremea să intervenim și asupra mașinilor! Știu că măsura este impopulară, dar ea trebuie luată, chiar dacă suntem în an electoral! Iar noi, ca oameni responsabili, punem mai presus de interesele noastre electorale și de orice altă natură, interesele orașului! Așadar, chiar dacă depășirile pe care le avem nu sunt mari, după cum s-a văzut, NOI VOM INTERZICE CIRCULAȚIA ÎN TIMIȘOARA A AUTOBUZELOR ȘI CAMIOANELOR CU MOTOR SUB EURO 4!”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: Facebook Nicolae Robu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii