
Nicu Ştefănuţă: De un an de zile, numai cu politica în nas stăm şi nu mai intră un ban european în România. Suntem la situaţia din noiembrie 2023
Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, susţine că România nu a mai atras fonduri europene din noiembrie 2023 din cauza politicienilor care şi-au concentrat toată atenţia pe alegerile din ultimul an. Eurodeputatul avertizează că România va mai putea accesa bani europeni doar în următorii cinci ani. ”Tona asta de bani, care ar trebui să se transforme în şosele, în linii de tren, în spitale, nu o să-i mai pupăm dacă nu îi luăm acum: până în 2027 – PNRR şi până în 2030 – restul fondurilor europene”, a spus Ştefănuţă, care este de acord cu decizia CCR de a invalida candidatura luI Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, susţinând că ”omul ăla ne trimitea în mâna ruşilor”, transmite News.ro.
”Noi, de un an de zile, numai cu politica în nas stăm şi nu mai intră un ban european în România, pentru că nu mai are nimeni timp să se ocupe de proiecte şi de dezvoltare şi asta e o dramă pentru România. La bani europeni, suntem la situaţia din noiembrie 2023. N-a mai intrat niciun ban din PNRR de atunci. După mine, este o dramă. Procesul politic blochează toată atenţia, toate energiile în acest moment. Eu, sincer, abia aştept să se termine o dată drama asta prezidenţială, să alegem pe cineva oblu, corect şi să mergem mai departe. Chiar o să iniţiez un proiect care se numeşte „Salvăm fondurile europene” pentru că e un tren care nu mai vine în România. Nu ştiu dacă lumea înţelege lucrul acesta. Tona asta de bani care ar trebui să se transforme în şosele, în linii de tren, în spitale, nu o să-i mai pupăm dacă nu îi luăm acum: până în 2027 – PNRR şi până în 2030 – restul fondurilor europene. Efectiv mă seacă, mă distruge că discutăm toată ziua de Ionescu, de Popescu, de Georgescu, în loc să discutăm lucruri reale. Oamenii aşteaptă spitale, şcoli, proiecte”, a spus Nicu Ştefănuţă, în emisiunea Insider politic, difuzată la Prima TV.
Eurodeputatul afiliat Verzilor europeni a fost întrebat dacă e de acord cu decizia CCR în urma căreia Călin Georgescu a fost eliminat din cursa prezidenţială.
”Este ca şi cum mă întrebaţi: ”Este preferabil să se aplice legea sau nu este preferabil să se aplice legea?” Este preferabil să se aplice legea! Din ce am văzut ca muritor de rând, din dovezi, nefiind un jurist sau un constituţionalist de renume mondial, mi se pare totuşi hotărâtor. Vorbim de nişte lucruri grave, serioase, omul ăla ne vindea, ne trimitea în mâna ruşilor. Nu se poate aşa ceva. Chiar aşa sat fără câini nu este nici România”, a declaat Nicu Ştefănuţă.
Candidatul independent Călin Georgescu nu poate candida la alegerile prezidenţiale din luna mai. În primă fază, Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura, motivând că persoanele care se înscriu pentru funcţia supremă în stat trebuie „să respecte Constituţia şi să apere democraţia”. Ulterior, decizia BEC a fost menţinută, cu unanimitate de voturi, şi de Curtea Constituţională. În consecinţă, liderii partidelor suveraniste AUR şi POT, George Simion şi Anamaria Gavrilă, au anunţat că îşi vor depune candidatura la alegerile prezidenţiale. În cazul în care vor fi acceptaţi amândoi în cursa electorală, unul dintre ei se va retrage ulterior pentru a nu fragmenta voturile electoratului suveranist. În schimb, dacă unul va fi respins de CCR, celălalt va rămâne automat în cursa pentru Cotroceni. Liderii AUR şi POT exclud posibilitatea ca amândoi să fie respinşi de CCR, iar electoratul suveranist să rămână fără candidat propriu la prezidenţiale, susţin surse politice.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.