Nicușor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar, pentru plăți ilegale/ Fostul președinte al CJ Constanța are 4 condamnări definitive care însumează 24 de ani
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată într-un nou dosar instrumentat de procurorii DNA Constanța.
Constantinescu este acuzat de procurori că ar fi efectuat lucrări ilegale la Herghelia Mangalia și pe malul Lacului Corbu, două obiective care nu aparțin Consiliului Județean Constanța.
Lucrările au fost efectuate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri, instituție aflată în subordinea CJC și care era condusă de Adrian Gâmbuțeanu, un apropiat al lui Nicușor Constantinescu. RAJDP ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată.
Totodată, o parte din lucrări ar fi fost cedată de RAJDP către o societate condusă de fiul unuia dintre angajații instituției, care superviza lucrările.
Procurorii DNA Constanța au calculat un prejudiciu de peste 1 milion de euro, iar CJC a transmis magistraților că se va constitui parte civilă în dosar.
Nicușor Constantinescu se află în prezent în penitenciar, unde ispășește o pedeapsă de 5 ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor, după ce a ispășit o altă sentință definitivă de 5 ani în dosarul subfinanțării Centrului Militar Zonal.
Fostul președinte al CJC a mai fost condamnat definitiv și în dosarul elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol din Constanța, pentru care a primit 4 ani cu executare, și într-un alt dosar de plăți nelegale efectuate prin RAJDP, în care a primit o sentință de 10 ani cu executare.
Comunicatul integral al DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului
CONSTANTINESCU DANIEL NICUȘOR, aflat în stare de detenție, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Constanța, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 – noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, privind exercitarea funcției de ordonator principal de credite și gestionarea bugetului, în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparțineau Consiliului Județean Constanța: Herghelia Mangalia și malul lacului Corbu.
Lucrările respective ar fi fost executate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare, R.A.J.D.P. ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată și ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al Regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare.
În ambele situații, inculpatul ar fi depus toate demersurile (încheiere de protocoale, adoptare de hotărâri, etc.) pentru angajarea unor cheltuieli și efectuarea de plăți pentru „amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” respectiv „modernizare și reabilitare complex Herghelia Mangalia”, acestea fiind obiective care nu au făcut niciodată parte din domeniul public al județului Constanța.
Prejudiciul total creat în această manieră se ridică la 5.570.821 lei, sumă cu care Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii