G4Media.ro

Nicuşor Dan: Am semnat contractele de finanţare prin PNRR pentru modernizarea şi…

sursa foto: Pexels

Nicuşor Dan: Am semnat contractele de finanţare prin PNRR pentru modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare inteligentă din Capitală

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat contractele de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare inteligentă din Capitală (BTMS), relatează Agerpres.

El a precizat, sâmbătă, că valoarea totală a proiectelor este de aproximativ 25 de milioane de euro, din care fonduri nerambursabile 12,5 de milioane de euro.

Potrivit edilului general, modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă din Bucureşti se realizează în patru etape distincte, iar contractele semnate le vizează pe primele trei.

Nicuşor Dan a spus că prima etapă presupune modernizarea şi reconfigurarea a 85 de intersecţii, aferente unui număr de cinci radiale care asigură legătura dintre ieşirile importante din oraş cu zona centrală: şoseaua Colentina, şoseaua Alexandriei, bulevardul Iuliu Maniu, şoseaua Bucureşti – Târgovişte, şoseaua Berceni. El a precizat că această etapă include şi amplasarea în Capitală a 220 de staţii de încărcare maşini electrice. Primarul general a informat că, prin etapa a doua, se urmăreşte creşterea capacităţii centrului de trafic actual, iar a treia presupune modernizarea a aproximativ 185 de intersecţii existente, incluse în sistemul actual BTMS, dar aflate în diverse stadii (fără conexiune prin fibră optică, bucle inductive nefuncţionale, etc.). El a punctat că se au în vedere noi soluţii de detecţie a vehiculelor (camere video, senzori magnetici, etc.).

Potrivit edilului general, în a patra etapă proiectul cuprinde reabilitarea/modernizarea a 194 de intersecţii semaforizate existente şi înrolarea în sistemul actual BTMS, la care se adaugă 80 de intersecţii sau treceri de pietoni nesemaforizate, dar care necesită semaforizare şi includere în BTMS. El a adăugat că pentru aceste investiţii Primăria Capitalei va aplica în cadrul altor programe de finanţare nerambursabilă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Pai noi de semaforizare inteligenta avem nevoie?
    O talanga noua care sa sune frumos la bomba neamului nu sunt bani?

    • Da, de semaforizare inteligenta avem nevoie. Daca nu esti sofer in Bucuresti nu intelegi de ce.

    • Da, avem nevoie de semaforizare inteligenta (cum Nicușor a promis in campanie – vad ca începe sa se tina de cuvânt).
      Clopotele de la Catedrala sunt cumpărate si instalate deja.

  2. 😂😂😂

  3. Cand o sa inceapa (sper) lucrurile sa se mai imbunatateasca in Bucuresti, va prelua din nou administrarea orasului duamna si armata ei de lacuste. Degradare placuta, Oraș Măreț!

  4. Bucureștiul nu a arătat așa rău nici în anii 90..
    Neicușoare, vezi că în sectorul 4 nu este căldură !!!

  5. Dă-o în pla mea de țară!
    In manelenburg să fie bine.

  6. Proiectul ar fi util,pentru ca acum pleci pe verde ,iar la urmatoarea intersectie ,dai de rosu(zona Matache,Calea Victoriei-h Novotel e.t.c.Problema nu este proiectul ,ci gasirea specialistilor ,,inteligenti ,,pentru al pune in practica si nu a ,,sifona banii,, !!

  7. Cand ai sute de.mii de masini care circula toata ziua prin centru, sigur nu rezolvi nimic cu semaforizarea inteligenta. Cand pui verde se aduna roti la rosu : ) Inteligent

  8. Face spume Firea