Nicușor Dan anunță că autorizația de construire emisă de Gabriela Firea pentru imobilul de 25 de metri de pe Strada Mântuleasa a fost anulată de Tribunalul București
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, sâmbătă, că Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire, emisă de predecesoarea sa, Gabriela Firea, pentru imobilul de 25 de metri care ar fi urmat să se construiască pe strada Mântuleasa, transmite Agerpres.ro.
„Tribunalul Bucureşti a anulat, la cererea vecinilor, autorizaţia de construire emisă de primarul Firea pentru un imobil de 25 metri înălţime pe strada Mântuleasa, pe locaţia şcolii la care a învăţat Mircea Eliade (demolată nelegal în 2002)”, a postat, sâmbătă, edilul pe contul său de Facebook.
Autorizaţia de construire anulată de Tribunalul Bucureşti, la solicitarea unor persoane ce locuiesc în zona respectivă, a fost emisă în 2016 de primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea.
Reclamanţii din proces erau nemulţumiţi că acolo ar fi urmat să fie ridicat blocul de 25 de metri, în condiţiile în care, în zonă, imobilele pot avea cel mult 13 metri şi au susţinut că acesta va distruge caracterul zonei protejate Mântuleasa, unde se află mai multe cladiri de patrimoniu.
Anterior, pe 29 august, Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic Zonal prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat construirea blocului de 25 metri, cu cinci etaje, pe terenul pe care se afla şcoala unde a învăţat Mircea Eliade, demolată în 2002, fără aviz de la Ministerul Culturii.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii