Nicuşor Dan anunţă lucrări pentru refacerea trotuarelor de la Piaţa Unirii, pe strada Halelor: O zonă intens circulată, care necesita reparaţii urgente / Vor fi înlocuite pavelele de granit deteriorate
Administraţia Străzilor realizează în aceste zile lucrări pentru refacerea trotuarelor de la Piaţa Unirii, pe strada Halelor, o zonă intens circulată, care „necesita reparaţii urgente”, transmite primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
„Intervenim zilele acestea pentru refacerea trotuarelor de la Piaţa Unirii, pe strada Halelor, o zonă intens circulată, care necesita reparaţii urgente. În cadrul acestui proiect, Administraţia Străzilor Bucureşti repară trotuarul, prin scoaterea şi înlocuirea pavelelor de granit deteriorate”, scrie edilul general pe Facebook.
Primăria are în lucru proiecte care vizează reparaţia mai multor trotuare din Capitală, fiind deschise lucrări şi pe B-dul Ion C. Brătianu, Calea Victoriei, Str. Maria Rosetti, Str. Dimitrie Pompeiu, Str. Gheorghe Manu, Str. Occidentului, Calea Griviţei, Str. Maica Domnului, Str. Lizeanu.
„Vom continua cu B-dul Gheorghe Magheru, până la Piaţa Romană. Lucrările pentru refacerea trotuarelor aferente acestor străzi vor fi finalizate până la sfârşitul lunii noiembrie”, menţionează Nicuşor Dan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii