Nicuşor Dan: Clădirea fostului cinema Scala şi alte două imobile vor fi consolidate cu fonduri nerambursabile
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că imobilul în care se află fostul cinematograf Scala şi alte două clădiri situate pe Str. Vasile Lascăr nr. 6 şi pe Str. Spătarului nr. 17 bis vor fi consolidate cu fonduri nerambursabile prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS), transmite Agerpres.
„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a inclus aceste trei imobile pe lista proiectelor eligibile în vederea încheierii contractelor de finanţare, iar valoarea este de 110,08 milioane lei”, a scris, marţi, edilul general, pe Facebook.
Până în acest moment, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) are aprobate pentru finanţare nerambursabilă din fonduri naţionale 24 de proiecte (21 de clădiri rezidenţiale şi trei publice). Suma pe care Municipiul Bucureşti, prin AMCCRS, o va obţine de la Ministerul Dezvoltării este de peste 610 milioane de lei, a precizat Nicuşor Dan.
Clădirea fostului cinematograf Scala a fost proiectată de Rudolf Fränkel, unul dintre arhitecții de marcă ai Berlinului avangardist. Sala de cinema a fost inaugurată în anii 1930, în prezența regelui Mihai și a reginei Maria.
Clădirea a fost naționalizată de regimul comunist, iar în anul 2001, întreaga clădire a revenit moștenitorilor familiei Bragadiru.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu