G4Media.ro

Nicușor Dan: Companiile municipale vor fi desființate, nu vom reveni asupra acestei…

Sursa foto: Compania Municipală Parcuri și Grădini București / Facebook

Nicușor Dan: Companiile municipale vor fi desființate, nu vom reveni asupra acestei decizii / Serviciile transferate de Primăria capitalei la Compania Parcuri și grădini vor fi retrase în prima ședință de consiliu

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri că angajații companiilor municipale create de fostul primar Gabriela Firea nu trebuie „să se mai lase amăgiți”, pentru că nu va reveni asupra deciziei de a desființa companiile, despre care susține că au dus la creșterea cheltuielilor instituției cu 30%.

Nicușor Dan a spus că s-a întâlnit cu reprezentanții angajaților Companiei Municipale Parcuri și Grădini, care aveau temeri că nu își mai primesc salariile pe perioada cât va mai funcționa compania.

„Aceste companii municipale vor fi desființate și nu este bine ca oamenii să se mai lase amăgiți că vom reveni asupra acestei decizii. I-am încurajat, așa cum am spus de mai multe ori, să se înscrie la concursurile pe care ALPAB le va organiza, pentru a se angaja acolo unde vor trece aceste servicii după desființarea companiei. De altfel, pentru a nu mai exista o stare de tensiune și dezinformare, am decis ca în prima ședință a Consiliului General al Municipiului București să retragem delegarea acestor servicii ale Primăriei către companie”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Primarul consideră că transferul serviciilor către companii a fost „o risipă”.

„Pentru cine nu este la curent cu risipa care s-a făcut de către fosta administrație, serviciile Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement au fost transferate în anul 2018 către 3 companii municipale: Compania Parcuri și Grădini, Compania Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde și Compania Agrement București. Rezultatul acestor delegări a fost creșterea cheltuielilor Primăriei Capitalei cu 30%”, a mai scris Nicușor Dan.

Sursa foto: Compania Municipală Parcuri și Grădini București / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. De 35 de ani de cand locuiesc langa Cismigiu, niciodata nu a fost atat de murdar ca acum! Practic din luna octombrie nimeni nu mai maturat aleile!

    • Asta pentru ca te incapatanezi sa vezi realitatea.
      Fa ca Firea, baga pe Google „Cismigiu” si vezi la Imagini cat de frumos e.

      aici ne-a adus PSD – marketing cu forta, platit din banii nostri si in realitate doar `gai natz`, raha si fleg me peste tot…

  2. Pai si cu Compania Municipală Tehnologia Informației București (CMTIB) SA ce se intampla??
    au cumparat atatea licente, atatea laptopuri plasate prin „nori”… atat risipa pentru ce? pentru a vinde open source PMB?

  3. Pai si cum isi vor mai plati rudele , cunostintele, habarnistii, prietenii, pupincuristii doamnei Sarma suv-urile Mercedes?
    Era comod sistemul, eu plateam impozite si ei primeau salariu, acum ce-o sa fac, ma duc eu sa le duc direct banii acasa, sau vin ratele lor direct pe numele meu, sau cum? Ca deja ma simt vinovat…
    Foarte, foarte urat domnu Nicusor!
    Era o placere sa merg la gym si sa vad toate fetele venind cu jeepuri germane. Eu rupt dupa munca la privat, ele odihnite dupa baut cafea la cate o companie municipala. Ce vor face bietele fiinte, cum poti pune asemenea gingasii sa vina cu tramvaiul? Nu vor mai veni deloc, si se vor ingrasa ca niste … ma rog.
    Rusine domnu Nicusor!

  4. Mister Spark ai umor nu gluma,bravo!

  5. Mucușor:
    CÂND ?????????

  6. Dar compania parking sa aceaa companie care te japcareste in bucuresti cu sediu in care se ingramadesc circa 200 de pile zona cismigiu si care egectiv ” taie frunza la caini” ?

  7. Dragi bucureșteni, dormiți liniștiți că Nicușor veghează, veți afla cât veți plăti, când prestațiile vor fi externalizare către firmele prietene, și cu cât vor crește taxele locale. SĂ TRĂIȚI BINE!