Nicuşor Dan: Cred că avem cu toţii responsabilitatea să nu aducem PSD la putere în Bucureşti
Primarul general al capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că e „foarte posibil” ca în 2024 PNL şi USR să susţină un candidat unic la Primăria Capitalei, el adăugând că actuala majoritate are responsabilitatea de a nu aduce PSD la putere în Bucureşti, relatează Agerpres.
„În 2024, foarte probabil vom avea alegeri într-un singur tur. Şi în alegerile într-un singur tur contează foarte mult alianţele care se fac. În 2020, era PSD care avea 35% aproximativ, erau PNL şi USR care aveau 20% aproximativ, urmau alegeri parlamentare. Era greu ca USR să susţină un candidat PNL. Era greu ca PNL să susţină un candidat USR. Publicul de dreapta voia să scape de PSD în Bucureşti şi atunci partidele au luat decizia lucidă, raţională – care şi aceea a fost cu scântei şi fricţiuni – dar am avut cu toţii meritul că am luat decizia corectă şi PSD nu mai conduce Bucureştiul. E foarte posibil ca în 2024 scenariul să fie acelaşi”, a spus edilul general, la postul B1 TV.
El a mai precizat că „e în natura umană să existe scântei şi fricţiuni”, dar că până în prezent coaliţia a funcţionat. Nicuşor Dan a remarcat că de-a lungul timpului au existat multe speculaţii, inclusiv zvonuri legate de faptul că şi-ar fi scris demisia din funcţia de primar.
„Cred că avem cu toţii o responsabilitate, în sensul că bucureştenii au dat un mandat. Mie, USR, PNL – ne-au dat un mandat de dreapta împotriva PSD-ului. Şi eu cred că avem cu toţii responsabilitatea să nu aducem PSD la putere în Bucureşti. (…) Eu am primit un mandat de la un public de dreapta, în Bucureşti, şi acest mandat îl împart cu o coaliţie şi în această coaliţie – deşi sunt tensiuni, scântei şi tot felul de fricţiuni – îmi duc mai departe mandatul acesta, considerând că în felul acesta fac bine bucureştenilor şi respect mandatul pe care l-am primit”, a spus primarul capitalei.
Întrebat cum vede sondajul recent care l-ar plasa pe locul trei printre eventualii candidaţi la Primăria Capitalei, după Gabriela Firea şi Ciprian Ciucu, edilul a replicat că în prezent este preocupat de chestiuni legate de administraţie.
„Mai sunt doi ani până la alegeri şi sunt foarte preocupat ca în aceşti doi ani să rezolvăm din problemele mari pe care Bucureştiul le are. Şi, după aceea, sunt convins că bucureştenii vor alege în cunoştinţă din cauză. Nu vreau să comentez scenarii, sondaje, mai sunt doi ani. Se vor întâmpla foarte multe în aceşti doi ani şi avem timp pentru politică. Acum să facem administraţie”, a spus el.
În ce priveşte declaraţiile liderului USR, Cătălin Drulă, conform căruia susţinerea pentru Nicuşor Dan nu este una necondiţionată, primarul general a apreciat că o astfel de atitudine este una normală.
„Desigur, bineînţeles. E foarte bine. Adică, e normal să chestionezi partenerii de coaliţie, cum suntem noi. (…) Noi suntem într-o coaliţie la nivelul Municipiului Bucureşti. În această coaliţie funcţionăm. Avem şedinţe săptămânale. Ultima a fost luni, următoarea o să fie luni. Între aceste şedinţe de luni avem de rezolvat probleme, pe care le rezolvăm împreună”, a răspuns Nicuşor Dan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii