G4Media.ro

Nicuşor Dan: De astăzi, călătorii pot vedea în timp real, în aplicaţia…

sursa foto: Unsplash/ Ash Gerlach

Nicuşor Dan: De astăzi, călătorii pot vedea în timp real, în aplicaţia Google Maps, gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că de astăzi, călătorii pot vedea în timp real, în aplicaţia Google Maps, gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun şi astfel, pot afla dinainte cât de aglomerat este mijlocul de transport care urmează să sosească în staţie. Primarul precizează că Bucureştiul este singurul oraş din România cu această funcţie disponibilă, transmite News.ro.

”De astăzi, călătorii pot vedea în timp real, în aplicaţia Google Maps, gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun. Astfel, pot afla dinainte cât de aglomerat este mijlocul de transport care urmează să sosească în staţie”, a scris Nicuşor Dan într-o postare.

El a arătat că fiecare vehicul nou al STB este dotat cu mai multe numărătoare de călători, iar acestea transmit, prin computerul de bord, către serverul TPBI, numărul de persoane aflat în vehicul, astfel că se poate calcula gradul de ocupare, care se transmite către Google Maps.

”Această funcţie este disponibilă pe tramvaiele Imperio, troleibuzele Solaris, autobuzele electrice, autobuzele Mercedes Hibrid şi Otokar. În aplicaţie, pe lângă gradul de încărcare, sunt indicate şi poziţia vehiculului şi timpii de aşteptare. Suntem singurul oraş din România cu această funcţie disponibilă”, precizează Nicuşor Dan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...