G4Media.ro

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prezidenţiale, autorităţile din România ”trebuie să vină cu dovezi” legate de decizia de anulare. Nicuşor Dan e de părere că faptul că Georgescu a declarat, aparent în mod fals, zero cheltuieli în campania electorală nu ar justifica decizia de anulare a scrutinului, transmite News.ro.

”Eu n-am înţeles iniţial litigiul pe care Călin Georgescu l-a făcut la Înalta Curte şi după aceea s-a mutat la Curtea de Apel, dar acum că am văzut declaraţia lui că va contesta la CEDO, înţeleg. Pentru ca să te duci la CEDO ai nevoie de o soluţie a unui litigiu într-o instanţă ordinară naţională. Deci el va încerca să folosească, să conteste decizia Curţii Constituţionale care s-a transferat într-o decizie a BEC-ului şi după aceea o decizie a instanţei naţionale la CEDO. Şi acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi”, a afirmat Nicuşor Dan, vineri seară, la B1 Tv.

El a precizat că litigiul la CEDO durează un an, un an şi jumătate, sau chiar doi, dar că ”acolo va fi o judecată adevărată”.

Primarul Capitalei este de părere că ”juridic se poate explica” decizia de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, „”dar comunicaţional pentru foarte mulţi oameni e foarte greu de înţeles de ce lucrurile astea se întâmplă”.

Nicuşor Dan consideră că faptul că Georgescu a declarat, aparent în mod fals, zero cheltuieli în campania electorală nu ar fi suficient pentru a justifica decizia de anulare a scrutinului.

”Pe de o parte sunt nişte fapte, un candidat a declarat zero cheltuieli şi am văzut oameni plătiţi cu sute de mii de euro în total ca să facă, cum să zic, să îndrume oamenii către acest candidat. Asta este un fapt nu aşa de grav cât, în opinia mea, cât se justifice toată această măsură radicală de anulare a alegerilor. Pe de altă parte, sunt suspiciuni că au fost nişte firme care au folosit o tehnologie foarte avansată, pe care nu o găsim în România, că s-a umblat la nişte algoritmi. Toate lucrurile astea trebuie lămurite, pentru că astea sunt într-adevăr grave şi ele ar putea să dovedească şi amestecul străin”, a explicat edilul.

Întrebat dacă, în opinia sa, autorităţile îi vor permite în continuare lui Călin Georgescu să candideze, Nicuşor Dan a răspuns: ”Depinde foarte mult de cum va interpreta Curtea Constituţională, adică dacă va spune că este un candidat care a încălcat regulile financiare şi acum noi o să ne asigurăm, instituţiile statului român, că nu le va încălca, atunci va putea. Dacă Curtea Constituţională va reţine că a făcut jocurile unui actor străin, ceea ce este evident că este nelegal în cadrul legislativ din România, atunci nu. Dar avem nevoie de lămuriri”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Stimate domnule Primar General al Bucureștiului, lămuririle pe care, onest, le cereţi dvs. nu au cum să le dea instituţiile statului, deoarece aceste explicaţii ar trebui să se bazeze pe dovezi (mărturii sub semnătură, convorbiri telefonice, poze, înregistrări video, acte doveditoare a transferurilor de bani conectate direct la Georgescu etc.). Ele lipsesc cu desăvârşire…
    Dacă aceste instituţii aveau dovezile necesare, în acest timp, Georgescu ar fi fost torpilat mediatic pentru a nu mai avea credibilitate în faţa românilor. Însă puteţi vedea şi dvs. că toate încercările statului nu au putut fi legate de Georgescu…
    Astfel, zilele Sistemului Cleptocratic încep să fie numărate. La începutul lui februarie Georgescu va fi interzis pe buletinul de vot. Cum mai suntem un stat democratic dacă, fără dovezi clare, facem astfel de abuzuri?

    • E valabil si pentru Lasconi. Va place sa credeti ca kremlin ar fi castigat, lucru complet fals ca si idolul vostru.

  2. Vrei să cunoști femei atractive? Vizitează 𝗥𝐎𝗞𝐀.𝗟𝐎𝗟

  3. Nu spune nimic nou Nicusor Dan… In acest context, el nu explica bucurestenilor de ce a declarat la inceputul campaniei electorale ca nu intra in cursa decat poate dupa 2028, si acum intra cu nerusinare. A terminat el proiectele pt Bucuresti si acum considera ca poate candida la functia de presedinte al Romaniei? Un ipocrit ordinar si de departe, intrand in aceasta cursa, vrea probabil sa rupa voturi de la anumiti candidati, fie de la Lasconi, sau CG. Sau altii. In acest fel, doreste sa favorizeze doar candidatul pesede+penele prin diminuarea nr de voturi. Cu siguranta, bucurestenii nu vor pica in aceasta plasa, Nicusor Dan sperand sa ia multe voturi de la ei, uitand repet cu nerusinare despre declaratiile lui. Este o aventura care îi va pune capat carierei lui politice si oricum prin aceasta manevra, pesede si penele nu îi va da voturi in Consiliul General pt proiectele lui, caci nu se pune problema sa intre in turul 2 vreodata.
    Pe de alta parte, vom vedea daca termenele CEDO vor fi asa de lungi. Am inteles ieri dintr-un alt articol ca CEDO deja a cerut guvernului explicatii pt aceste alegeri, si ca in cursul acestei luni se pare ca in regim de urgenta vor da o decizie. CG a cerut judecarea cazului in regim de urgenta. CG a solicitat 3 obiective la CEDO, toate mi s-au parut interesante.

    • Eh uite că eu, ca votant ND din 2012, o să îl votez cu 2 mâini, așa de mult ce îmi miroase „ipocrizia” lui

    • Ce o să îl mai votez, așa nerușinat cum e el.

  4. Ar putea fi un primar bun, si-a creat cu greu o imagine de administrator municipal. Pacat ca s-a bagat sub o palarie care nu i se potriveste.

  5. Nea N.Dan , ”judecata adevarata”a fondului , sau a procedurilor din perspectiva drepturilor omului ? Va duceti si dvs pe campii ? Se bazeaza pe CEDO sau pe sprijinul lui Trump, un suveranist ? Si inspiratia, firul divin, sunt puse in asteptare ? Sau isi creeaza doar elemente, linii noi de discurs ?

  6. Stie toata lumea cui apartine compania care a inchis ochii la incalcarea legii,si mai ales cui apartin miile de conturi false si botii folositi de asemenea si inainte de Brexit. Dar sa fim optinisti,poate pentru prima data in istorie Rusia ne vrea binele si vrea sa-l instaleze pe Georgescu fara nicio agenda secreta,doar asa ca „DOMNUL NOSTRU” ,Putin cum ii zic manelistii vrea sa iesim din UE si Nato ca sa fie bine si sa nu fie rau.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.