Nicuşor Dan, despre varianta Bolojan premier: A dovedit că e cineva care înţelege imperativul de a tăia din cheltuielile publice şi cu o viziune de dezvoltare
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că liberalul Ilie Bolojan a dovedit, în activitatea sa la Primăria Oradea şi la Consiliul Judeţean Bihor că este „cineva care înţelege imperativul de a tăia din cheltuielile publice” şi cu o „viziune de dezvoltare”, în contextul în care numele liberalului este intens vehiulat ca viitor premier al României, transmite News.ro.
„Depinde de scorul pe care partidele îl vor avea în Parlament pentru a decide asupra unui viitor prim-ministru. Domnul Bolojan a dovedit în activitatea sa de la Primărie Oradea şi la Consiliul Judeţean Bihor că e cineva care înţelege imperativul de a tăia din cheltuielile publice pentru că avem un stat supradimensionat, pe de o parte şi pe de altă parte este cineva care are o viziune de dezvoltare”, a declarat, marţi, Nicuşor Dan, la Digi 24.
Întrebat cât ar trebui PNL să obţină în alegerile parlamentare pentru ca Ilie Bolojan să devină premier, Nicuşor Dan a răspuns că sunt multe necunoscute, în condiţiile în care sunt mai multe partide care şi-ar dori „să acceadă la guvernare”, între care PSD, USR, UDMR, inclusiv partidele mai mici.
„Nu cred, deşi eu mi-aş dori, că partidele de dreapta vor avea împreună 50% aşa încât să poată să guverneze şi în condiţiile în care ne aşteptăm ca aceste partide anti-occidentale să ia un procent semnificativ, eu cred că acesta este scenariul cel mai probabil”, a spus Nicuşor Dan.
Legat de procentul pe care aceste partide „anti-occidentale” l-ar putea obţine la alegerile parlamentare, Nicuşor Dan a spus că, în condiţiile ăn care la prezidenţiale au făcut împreună 37-38%, este posibil ca, deşi nu-şi doreşte acest lucru, să urce către 40% ”în cel mai rău scenariu”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.