
Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război / ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan, transmite News.ro.
Nicuşor Dan a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, despre bugetul pentru apărare al României şi a afirmat: ”România trebuie să se consolideze ca stat, adică ca şi funcţionarea instituţiilor şi ca armată inclusiv, adică să mărească cheltuielile militare şi să reformeze armata. Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război”.
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României afirmă că ”e obligatoriu ca Europa să mărească cheltuielile militare şi să-şi reformeze şi să-şi compatibilizeze armatele”.
El s-a referit şi la planurile lui Donald Trump: ”În mod evident, o dată cu schimbarea administraţiei – şi era de fapt de anticipat, pentru că a fost programul lui Donald Trump şi în precedentul mandat şi în campania electorală – interesul administraţiei Trump este pe zona Asia, inclusiv pe probleme de securitate, Taiwan şi atunci este interesul Statelor Unite ca războiul din Ucraina să se închidă şi cheltuielile de securitate pentru Europa să se echilibreze cu statele europene. Asta a spus Donald Trump încă înainte de a fi preşedinte şi lucrurile merg în această direcţie”.
Întrebat dacă se teme că americanii ar putea retrage soldaţii din România, Nicuşor Dan a spus că nu se pune problema în acest fel.
”Eu cred că nu. În orice caz, nu se pune problema, în acest moment cel puţin, nu se pune problema ca tratatul Euro-Atlantic să fie pus în discuţie. Deci România este ţară membru NATO şi ăsta este un fapt care îi conferă securitate. Mai departe, cum vor regândi Statele Unite armatele pe care le au, trupele pe care le au plasate în Europa, este o discuţie pe care, evident, că o să o avem în perioada următoare. Eu sper că nu”, a adăugat Nicuşor Dan.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii