Nicuşor Dan, la Congresul USR: Sunt recunoscător că USR, PNL și PMP a menținut acordul politic pentru Primăria București, în condiţiile în care părea că nu se întâmplă nimic, iar media spunea că nu se întâmplă nimic. Trebuie să nu mai permitem revenirea la putere a PSD-ului în Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost prezent sâmbătă la Congresul USR, transmițând că trebuie făcut tot ce este posibil ca PSD-ul să nu mai revină la putere în București. El a mai spus că e recunoscător USR, PNL, PMP că s-a menţinut acordul politic la nivelul adminsitrației Bucureştiului, în condiţiile în care părea că nu se întâmplă nimic iar media spunea că nu se întâmplă nimic.
„Noi suntem în aceeaşi paradigmă de 30 de ani. Nu este între dreapta şi stânga. Este între dreapta şi PSD. Şi ce înseamnă PSD în Bucureşti? Dacă îmi permiteţi o metaforă zoologică, este o caracatiţă, împreună cu nişte rechini, care se ascund în spatele unor iepuraşi gigant şi a unor ouă de dinozaur. Şi sunt convins că o să avem cu toţii înţelepciunea politică să ne punem în acord cu ceea ce vor oamenii de la noi şi să nu permitem revenirea la putere a PSD-ului în Bucureşti”, a spus edilul general, citat de Agerpres.
Nicuşor Dan le-a transmis celor prezenţi la congres că se bucură să îi revadă şi a mulţumit USR „pentru decizia corectă” de acum trei ani. De asemenea a mulţumit consilierilor generali USR pentru „colaborarea foarte bună”, inclusiv în ce priveşte închiderea companiilor municipale. Totodată, a declarat că are o colaborare „foarte bună” ci viceprimarul Horia Tomescu şi cu liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu. În acest sens a făcut referire la proiecte precum consolidarea malurilor lacului Herăstrău şi digitalizarea spitalelor.
„Dar e ceva şi mai important de atât, ceva matematic. Ca să mergi de la minus 50 la plus 50 sau ca să mergi de la zero la plus 100 e acelaşi efort şi îţi cere acelaşi timp. Cu diferenţa că de la minus 50 la 0, nu te vede nimeni. Şi noi am fost în situaţia asta. Şi sunt recunoscător USR, PNL, PMP că am menţinut acordul politic în Bucureşti, în condiţiile în care părea că nu se întâmplă nimic şi aproape toată media spunea că nu se întâmplă nimic. Pentru asta vă mulţumesc încă o dată”, a spus el.
Nicuşor Dan a mai precizat că în momentul în care a preluat mandatul de primar general a găsit „o primărie în faliment”, cu o datorie curentă de trei miliarde de lei şi cu conturile blocate. El a adăugat că Planul Urbanistic General nu era actualizat de 20 de ani, iar contractul era blocat de şapte ani. De asemenea, era „blocat” contractul pentru achiziţia de tramvaie iar achiziţiile pentru troleibuze şi autobuze electrice erau „eşuate”.
Primarul general a reamintit că agenţia Ftich a acordat recent PMB un rating individual cu patru trepte deasupra ratingului naţional, ceea ce înseamnă că Primăria a „recâştigat încrederea” pieţei financiare şi a mediului privat. El a menţionat că 14.000 de bucureşteni şi-au exprimat până în prezent opinia despre dezvoltarea oraşului, în cadrul consultării publice privind viitorul Plan Urbanistic General. Totodată, sunt în derulare contractele pentru achiziţia de tramvaie, autobuze electrice, troleibuze, dar şi pentru reabilitarea reţelei de termoficare şi a liniilor de tramvai.
„Există un singur lucru care contează în politică, acela de a acţiona aşa cum îţi spun să acţionezi oamenii care ţi-au dat mandatul să acţionezi în numele lor. Noi toţi am fost în situaţia asta în 2020, momentul în care aveam o guvernare PSD-Firea care îşi bătea joc de banul public, care ignora problemele reale ale Bucureştiului, se concentra pe acţiuni de imagine, de faţadă. Şi atunci a fost o decizie dificilă, dar foarte corectă faţă de aşteptările unui întreg electorat de dreapta din Bucureşti, ca PNL şi USR să decidă un acord politic pentru primari comuni la cele şapte primării din Bucureşti”, a spus primarul general, potrivit Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii