G4Media.ro

Nicușor Dan: Nordul Bucureștiului acoperă 43% din stocul de birouri, sudul –…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Nicușor Dan: Nordul Bucureștiului acoperă 43% din stocul de birouri, sudul – 1,3% / Inegalităţile afectează traficul / Soluțiile propuse

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că studiile care vor sta la baza viitorului Plan Urbanistic General indică inegalităţi între sectoare, astfel că zona de nord acoperă aproximativ 43% din stocul existent de birouri, zona de sud doar 1,3%, iar zona de est 1,5%, anunță Agerpres.

Reglementările propuse în noul PUG vor trebui să ţină cont de toate aceste aspecte, astfel încât să fie stimulată o „dezvoltare coerentă” a oraşului în relaţie cu infrastructura de transport, scrie edilul, joi, pe Facebook.

Nicuşor Dan menţionează că în prezent sunt analizate concluziile studiilor de fundamentare care vor sta la baza reglementărilor din viitorul PUG. După analiza specialiştilor din Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, cele 13 studii de fundamentare realizate de consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” vor fi recepţionate şi prezentate bucureştenilor.

„Studiul referitor la evoluţia activităţilor economice arată inegalităţi între sectoarele Capitalei care s-au dezvoltat diferit, ceea ce pune o presiune semnificativă inclusiv pe traficul din oraş. În prezent zona de Nord (Nord, Pipera Nord, Pompeiu, Floreasca-Barbu Văcărescu) acoperă aproximativ 43% din stocul existent de birouri, zona de Sud doar 1,3% din stoc, iar zona de Est 1,5% din stoc. Reglementările pe care le vom propune în noul PUG vor trebui să ţină cont de toate aceste aspecte astfel încât să stimulăm o dezvoltare coerentă a oraşului în relaţie cu infrastructura modernă de transport”, precizează Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, specialişti au discutat joi despre cum va arăta traficul în 2035, în funcţie de investiţiile în dezvoltarea infrastructurii de circulaţie, şi care sunt măsurile care vor contribui la reducerea fluxului de vehicule.

„S-a lucrat pe două scenarii, iar cel optimist arată că putem avea un trafic mai lejer doar dacă realizăm proiecte majore precum autostrada de Centură şi modernizarea zonei de sud a Şoselei de Centură, care vor prelua parţial traficul de tranzit, investiţii în extinderea reţelei de metrou, realizarea drumurilor radiale, dublarea liniilor de tren metropolitan pe anumite segmente. Extinderea liniilor de tramvai, reorganizarea unor mari artere, crearea de piste de bicicletă, de benzi unice pentru transport public, regenerarea urbană a unor zone şi crearea de spaţii pietonale, precum şi regândirea sistemelor de parcare vor contribui de asemenea la fluidizarea traficului”, precizează Nicuşor Dan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Stat in trafic placut !

  2. Cu planul promenadei pe Dambovita cum stam? Am vazut ca momentan unii isi lasa gunoaiele pe margine ca sa nu plateasca salubrizarea. ALPAB cu ce se mai ocupa in ultimul timp?

  3. ALELUIA!!!

    EVRIKA!!!

    In sfârșit spune cineva care e problema.

    Bă frate și aici sunt vinovate inclusiv firmele, dacă vrei sa fii verde sau cu mediul etc fă frate asta, birouri în Sud și spune asta promovează-te, ajuta orașul!
    Haideți firmelor!

  4. daca vorbim de birouri, asta vrem ? un milion de oameni in koor la birou cand ar putea o parte sa stea naibi acasa daca munca permite asa ceva? si sa mai piarda fo 3 ore prin trafic , poluare, nervi , boala