
Nicuşor Dan: Nu se mai pune problema să renunţ la candidatura la prezidenţiale, în orice ipoteză
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută luni, la Iaşi, că nu va renunţa la candidatura la alegerile prezidenţiale din luna mai, chiar şi dacă va fi situaţia de a mai apărea încă un candidat al dreptei politice, şi inclusiv în cazul în care va candida şi preşedintele interimar Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
Întrebat fiind dacă îşi va retrage candidatura la Preşedinţia României în cazul în care şi preşedintele interimar, Ilie Bolojan, decide să candideze, Nicuşor Dan a răspuns că nu are nicio astfel de intenţie.
„Eu rămân în cursă în orice ipoteză. Nu din orgoliu. În primul rând, am răspuns eu la întrebarea dacă sunt potrivit pentru această candidatură, după care, ca să nu încurc lumea, am făcut un sondaj care mi-a confirmat nivelul de încredere pe care îl am în opiniile românilor. Deja în momentul ăsta, când sunt mii de oameni care s-au scris voluntari, mii de oameni care au făcut donaţii, nu se mai pune problema să renunţ”, a răspuns Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, cu susţinerea PMP şi a Forţa Dreptei.
Nicuşor Dan a mai afirmat că „aşa cum arată lucrurile azi nu există riscul ca doi candidaţi izolaţionişti să intre în turul doi”.
Candidatul independent a vizitat în ultimele zile oraşe din Moldova, el mai ajungând şi în judeţele Neamţ şi Vrancea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii