G4Media.ro

Nicuşor Dan prezintă 20 de solicitări pentru candidaţii la parlamentare şi prezidenţiale.…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicuşor Dan prezintă 20 de solicitări pentru candidaţii la parlamentare şi prezidenţiale. Săptămâna viitoare se va întâlni cu aceştia

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, cele 20 de solicitări pe care urmează să le prezinte candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, transmite Agerpres.

Edilul general a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând de săptămâna viitoare va solicita întâlniri cu candidaţii pentru a afla dacă ei susţin sau nu aceste obiective.

Prima solicitare vizează modificarea legii finanţelor publice locale şi a Codului fiscal astfel încât împărţirea taxelor şi impozitelor pe care le plătesc bucureştenii între Primăria Generală şi primăriile de sector să o facă Consiliul General, nu Parlamentul. El a menţionat că în acest fel se procedează în toate capitalele europene care au subdiviziuni administrative, deoarece o astfel de măsură asigură coerenţă şi implementarea unei viziuni de ansamblu.

Conform celei de-a doua cereri, posibilitatea de împrumut a unităţilor administrativ teritoriale ar trebui să fie proporţională cu numărul de locuitori.

„Aşa cum este azi, aşa numita lege a plafoanelor, Municipiul Bucureşti se poate împrumuta la fel de mult cum se poate împrumuta municipiul Făgăraş, Reşiţa sau Alexandria. Evident că necesităţile de a dezvolta aceste oraşe sunt cantitativ diferite”, a spus edilul general.

Nicuşor Dan doreşte, de asemenea, ca toate autorizaţiile de construire din Bucureşti să fie emise de primarul general şi toate documentaţiile de urbanism din Capitală să fie votate de Consiliul General. El a adăugat că măsura este necesară pentru a asigura coerenţă, decongestionarea traficului, dar şi pentru că în prezent „există un grad mare de ilegalitate” în emiterea autorizaţiilor şi a documentaţiilor de urbanism.

O altă solicitare vizează Codul urbanismului, aflat în dezbatere, mai exact „limitarea derogărilor” pe indicatori urbanistici.

„Aşa cum este proiectul de cod acum, noi avem un Plan Urbanistic General, care stabileşte în mod ştiinţific nişte indicatori de construire în anumite zone şi poate să vină un privat să ceară primarului – şi primarul nu poate să îl refuze – să îi dea cu 20% mai mult decât scrie în legea oraşului”, a explicat edilul general.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Revoluție! slabe șanse însă să vedem ceva pus in practica….

  2. Are dreptate, pentru că în prezent e ca la ne_buni!

  3. Mars acasă