G4Media.ro

Nicuşor Dan: Primăria ar fi fericită să aibă metroul, dacă am avea…

Sursa foto: Facebook/ Metrorex

Nicuşor Dan: Primăria ar fi fericită să aibă metroul, dacă am avea garanţia că avem bani să acoperim subvenţia / Bucureştiul produce 25% din PIB şi asta înseamnă că, deşi are 10% din profesorii și medicii din România, contribuie cu 25% din plata acestora la nivel național

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, marţi, că Primăria „ar fi fericită” să preia Metrorex, dacă ar avea şi garanţia că va avea bani în buget pentru a acoperi subvenţia, relatează Agerpres.

El a reamintit că Primăria Capitalei a solicitat în ultima perioadă ajutor de la Guvern pentru a putea plăti cei aproximativ 600 de lei care s-au acumulat în ultimii trei ani, reprezentând diferenţa de tarif între preţul real de furnizare a gigacaloriei şi preţul pe care îl stabileşte ANRE.

„În ceea ce priveşte metroul, Primăria Municipiului Bucureşti ar fi fericită să aibă metroul, dacă am avea garanţia că avem sumă în buget cu care să putem să acoperim subvenţia. Dar după cum vedeţi, avem de un an de zile discuţia pe ajutorul pentru termoficare – unde nu cerem altceva decât să avem un tratament egal cu al celorlalte localităţi din România şi nu avem. Şi atunci, până când nu există un echilibru bugetar, nu putem să ne lansăm într-o aventură să luăm metroul la Bucureşti”, a arătat el, într-o declaraţie acordată presei.

Nicuşor Dan a făcut referire şi la declaraţiile mai vechi ale ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, subliniind că Bucureştiul nu e susţinut financiar de celelalte localităţi din ţară, în condiţiile în care produce un sfert din PIB.

Sunt bucuros că domnul Grindeanu nu mai spune că localităţile din România susţin Bucureştiul. Acesta este un pas înainte. Bucureşti produce 25% din PIB şi asta înseamnă că, deşi Bucureştiul are 10% din profesorii din România, contribuie cu 25% la plata profesorilor din România. Deşi Bucureştiul are 10% medici, în România Bucureştiul contribuie cu 25% din plata medicilor. Deci, acesta este un pas înainte”, a spus edilul general.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat pentru digi24.ro că s-a arătat „dispus” să înceapă procedurile pentru trecerea Metrorex din administraţia Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei Bucureşti, dar că Nicuşor Dan nu pare interesat de acest lucru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Grindeanu-PSD a zis că el nu merge cu metroul, deci nu vrea să bage bani în el, subvenția fiind 166 de milioane de euro, iar PIB-ul Bucureștiului fiind 54 de miliarde de euro.

  2. Cine a închis fabricile? Nu tot PSD-ul tău? Sau dai vina pe USR și pentru asta?

  3. Poate ca nu știe nicușor… dar după ce o companie trece de o anumită cifra de afaceri este obligată prin lege de statul roman sa își mute sediul social in București. Asa suge Bucureștiul toate taxele din provincie.

    • Minciuna. Plateste taxe acolo unde e.

    • @John, nu te lasa, pune articolul, textul de lege, ca sa le arati tu exact cine are dreptate!

    • Să moară mă-ta de PSDist, că te forțează să-ți muți firma în București. Unde scrie asta?

  4. Bucureștiul merita o Operă ca la Sydney pe insula din Lacul Morii și un Muzeu de artă contemporană ca la Bilbao în Sectorul 1. Ne bazăm pe localuri moștenite de la Regina Elisabeta (Ateneul) si de la Gheorghiu-Dej (Sala Palatului, Sala Radio, Opera, Pavilionul Romexpo Gaudeamus, Circul!).

  5. Problema cu metroul e simpla: metroul e subventionat. Cine il preia, pe langa costurile operationale, trebuie ori sa suporte si subventiile, ori sa le elimine.
    Sa le elimini nu poti, ca romanului ii place sa fie mintit ca re lucruri ieftine. Sa le platesti, nu ai de unde. Asa ca lasi metroul acolo unde e.

  6. Corect!!!
    Corect!!!
    CORECT!!!
    In sfârșit cineva are curajul să spună lucrurilor pe față.

    Ajunge! Prea au ajuns bucureștenii să trăiască că ultimii oameni, iar restul țări să trăiască și să fure pe spinarea lor.
    De la Dragnea, prin acele programe naționale, s-a creat o drenare fara precedent a banilor de la sursa către provincie, iar provincia nu se mai satura de bani și mai ales să fure bani, mai ales primarii și găștile lor.
    Cum există primarii cu 20 de locuitori și 7 angajați la primărie. Cum credeți că ar exista așa ceva fara București?!?

    Sa se facă dreptate bucureștenilor până nu e prea târziu.

    Dragnea, PSD și Iohannis au nenorocit Romania.

    • Românii au votat PSD, ei au vrut PSD. USR e pe buletinul de vot din 2016, dar românii vor să trăiască tot mai rău, așa că aleg PSD.

  7. Corect!!!
    Corect!!!
    CORECT!!!
    In sfârșit cineva are curajul să spună lucrurilor pe față.

    Ajunge! Prea au ajuns bucureștenii să trăiască că ultimii oameni, iar restul țări să trăiască și să fure pe spinarea lor.
    De la Dragnea, prin acele programe naționale, s-a creat o drenare fara precedent a banilor de la sursa către provincie, iar provincia nu se mai satura de bani și mai ales să fure bani, mai ales primari și găștile lor.
    Cum există primarii cu 20 de locuitori și 7 angajați la primărie. Cum credeți că ar exista așa ceva fara București?!?

    Sa se facă dreptate bucureștenilor până nu e prea târziu.

    • Zâzanie contra provinciei. Raționamentul acesta public al primarului denota multe.

    • Ai uitat sa ti iei medicamentele? Toate multinationalele au sediile sociale in București,dar banii ii fac in provincie! Asa ca nu mai mancati c…t ,stati toata ziua cu mana intinsa la guvern pt. Ca nu sunteti capabili sa administrati banii ! Aveti cele mai mari subventii si cele mai mari salarii din tara doar pt faptul ca traiti in capitala. Un oras frumos administrat jalnic pana acum 2 ani.

    • Alooo tu vorbești de medicamente?!?
      Cred că e cazul sa schimbi schema de pastile sau ce mai tragi, pe unde tragi, tu știi, dar e nevoie de ceva nou.
      Revino-ti si țineți veninul in colți, numai e valabil ce spui tu, lucrurile s-au schimbat mult.
      Sunt multinaționale mai nou cu sedii sociale în toată țara.

      Dar că sa fii tu mulțumit, că oricum nu o sa pricepi ce spun, nu vrei tu ca toți banii din București să rămână în București și la fel în toate localitățile din România?!?

      V-a învățat Dragnea sa fiți tupeiști pe banii Bucureștiului și a altor orașe mari, dar o sa va treacă.

      Vino in București și contribuie la PIB-ul Romaniei, nu te mai îneca in ignoranță provincială.

  8. Revine Firea la PMB și te pune din nou la o companie municipală ilegală, nu rămâi slugă în Voluntari la infinit.

  9. Bai nene, ia terminați cu prostiile astea…Clujul plătește pentru metroul bucureștean, Bucureștiul produce 25% din PIB, ăla e așa, ălalalt e pe dincolo.
    Multa minte va mai trebuie…daca va vedeau bunicii voștri, care au luptat pentru că țara asta sa fie unita, va îndoiau cu bătaia

  10. Sa ia primaria Bucuresti metroul , termoenergetica , elcen , …. si ce o mai vrea de prin Bucuresti dar …. sa fie eliminate toate subventiile . Ca Bucurestiul are bani sa le intretina , nu ?!