
Nicuşor Dan răspunde acuzației că se opune reconstrucţiei stadionului Dinamo: Nu are nevoie de PUZ / ”Stadionul nu se află în zonă protejată”
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că reconstrucţia stadionului Dinamo nu are nevoie de PUZ şi că în spaţiul public circulă „o minciună grosolană” pe această temă, transmite Agerpres.
„O minciună grosolană circulă în spaţiul public, anume că suspendarea PUZ Sector 2 a dus la blocarea construcţiilor de la Complexul Sportiv Dinamo. Fals. Complexele şi bazele sportive sunt prevăzute distinct în Planul Urbanistic General (PUG), document aprobat în anul 2000, care este în vigoare în prezent”, a precizat primarul pe Facebook.
Stadionul nu se află în zonă protejată, adaugă el, astfel că Primăria de sector este cea care are competenţă pentru autorizarea construcţiilor de orice natură pentru acest obiectiv.
„Exemple de acest fel sunt stadionul nou Steaua şi stadionul nou Rapid, ambele reconstruite pe acelaşi amplasament, fără PUZ, prin autorizare directă. Mai mult, vă aduc aminte ca noul stadion Dinamo trebuia teoretic să fie gata înainte de Euro 2020, când PUZ Sector 2 nici nu era aprobat”, a scris el.
Nicuşor Dan le recomandă celor care vor să consulte regulamentul PUG să acceseze pagina http://urbanism.pmb.ro/.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii