Nicușor Dan, reacție la criticile Gabrielei Firea: Dacă situația era stabilă pe vremea d-nei Firea, de ce nicio bancă nu a vrut să împrumute Primăria București în vara lui 2020?
Fostul Primar al Capitalei, Gabriela Firea (care în prezent e candidata PSD la alegeri locale din 2024 pentru un nou mandat de primar), a lansat sâmbătă acuzații multiple la adresa edilului Nicușor Dan. Firea consideră că actualul primar ar fi blocat investițiile din oraș și apreciază că ridicarea ratingului Bucureștiului de către agenția Fitch este opera cetățenilor și antreprenorilor, nicidecum a lui Nicușor Dan.
„Bucureștenii și antreprenorii au ridicat ratingul Bucureștiului, în ciuda blocării tuturor investițiilor. Agenția de rating Fitch a stabilit ratingul Capitalei la BBB- stabil, așa cum a fost între 2016 și 2020 în mandatul meu de primar general. Nu este o reușită a primarului general care stă pe un morman de bani, în timp ce orașul se scufundă”, a transmis Firea într-un comunicat.
În replică, Nicușor Dan spune că Firea „minte într-o postare patetic financiară” și subliniază că situația administrativă a Bucureștiului nu era nicidecum stabilă înainte ca el să câștige Primăria, dovadă stând faptul că nicio bancă nu a dorit să acorde un împrumut Primăriei Capitalei.
„Două întrebări pentru cine crede așa bazaconii: dacă situația era stabilă, de ce nicio bancă nu a vrut să împrumute PMB în vara lui 2020? Și de ce erau conturile blocate? Mai spune două minciuni dna Firea cât casa. Că Primăria în mandatul meu a primit de două ori mai mulți bani de la bugetul național decât în mandatul său. Și că a lăsat proiecte pe fonduri europene de un milliard de euro. Povestea cu proiectele europene de un milliard de euro seamănă cu povestea sutelor de tone de tablier metalic pe care zice că le-ar fi lăsat pentru Podul Doamna Ghica și pe care nu le-a găsit nimeni”, a comentat primarul Nicușor Dan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii