Nicuşor Dan: Soluţia la problema deşeurilor este scoaterea în achiziţie a delegării pentru tratarea şi depozitarea lor
Soluţia la problema deşeurilor din Capitală este ca Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deşeurilor să scoată în achiziţie o delegare către un operator pentru tratarea şi depozitarea lor, a declarat, vineri, primarul general Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
„Soluţia pentru a intra în normalitate este ca acest ADI să scoată în achiziţie o delegare pe ceea ce înseamnă tratare şi depozitare pentru un operator care să aibă tot ce înseamnă, toate posibilităţile pentru a o face. Şi foarte probabil asta se va face împreună şi cu Ilfovul. În ceea ce priveşte chestiunea tarifelor care se practică pe lanţul ăsta, din păcate, pe această situaţie de monopol, tarifele practicate între groapa de gunoi şi operatorii de salubritate nu sunt cele care sunt stabilite de hotărâre de Consiliu General şi asta va genera litigii în cascadă”, a explicat primarul, cu prilejul semnării unui proiect de management integrat al deşeurilor în Sectorul 6.
El a precizat că groapa de la Vidra are suficient spaţiu pentru a mai prelua deşeuri, însă se înregistrează probleme cu contractul semnat în 1999, fiind deschise procese în instanţe, iar hotărârea CGMB privind tariful nu este recunoscută.
Potrivit primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, firmele de salubritate achită depozitarea deşeurilor. „Salubriştii au contract cu Eco Sud. Cele mai multe contracte trebuie să fie reînnoite la 1 ianuarie. (…) Ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple”, a afirmat el.
Ciucu a atras atenţia asupra riscului de intrare în procedură de infringement. „Nu mai avem unde să punem gunoiul, despre asta este vorba. Intrăm în infringement, avem un monopol dat de Eco Sud, la nişte costuri foarte, foarte mari”, a indicat primarul Sectorului 6.
Autorităţile sunt obligate să trateze deşeurile, însă nu o pot face, deoarece nu există o staţie pentru acest proces, a completat el.
„În Bucureşti, la 30 de ani de la Revoluţie şi după două cadre financiare multianuale ale Uniunii Europene pe care le-am avut, din incompetenţă, nepăsare şi iresponsabilitate nu avem o staţie de tratare. (…) De obicei, când ai un eşec al pieţei şi nu ai furnizori privaţi care să îţi facă astfel de utilităţi sau investiţii pentru servicii publice, tu, ca autoritate publică, trebuie să o faci. (…) Ne paşte procedura de infringement. (…) Tratarea trebuie să facă împreună cu depozitarea”, a spus Ciprian Ciucu.
Potrivit acestuia, cele şapte primării din Capitală au suficientă forţă financiară să facă investiţia, dar cea mai mare problemă va fi găsirea terenului. „Important este să găsim acest teren, pentru că noi nu putem să facem exproprieri în alte localităţi, iar în Bucureşti nu mai e teren pentru aşa ceva”, a evidenţiat Ciucu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii