G4Media.ro

Nicuşor Dan spune că hotărârea Consiliului Local Sector 1 privind spitalele e…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Nicuşor Dan spune că hotărârea Consiliului Local Sector 1 privind spitalele e ”perfect legitimă”, dar cere bani dacă Ministerul Sănătății vrea să i le dea în administrare

Primarul general al Bucureștiului, Nicuşor Dan, a calificat drept ”perfect juridică” şi ”perfect legitimă” hotărârea Consiliului Local Sector 1 privind transmiterea terenurilor şi clădirilor a patru spitale în administrarea acestor unităţi sanitare, transmite Agerpres.

„Consiliul Local Sector 1 a făcut o chestiune absolut firească şi legitimă. Avea obligaţia din 2004 să dea clădirile în administrarea spitalelor şi le-a dat acum, în 2021. E o operaţiune perfect juridică şi perfect legitimă. Din punct de vedere juridic, municipalitatea din Bucureşti nu a fost niciodată în discuţia aceasta. Aceste spitale sunt la Ministerul Sănătăţii, aşa cum este şi Spitalul Universitar, de exemplu. Ministerul Sănătăţii trebuie să stabilească o strategie despre ce face cu toate aceste spitale. În momentul acesta, ele sunt în managementul medical al Ministerul Sănătăţii, iar clădirile sunt în administrarea spitalelor însele”, a explicat Nicușor Dan, citat de Agerpres.

În urmă cu o săptămână, Nicușor Dan o ironizase pe Clotilde Armand pentru hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1. El a scris pe Facebook că e de acord să primească cele patru spitale ”dacă cineva nu se poate ocupa de aceste proiecte și instituții din Capitală”, adăugând că ”înțeleg că există dorința, în ultima vreme, a transferului unor obiective dificil de administrat, către Primăria Capitalei”, și a spus că le va prelua în administrare dacă va fi asigurată finanțarea acestora.

Cele patru spitale vizate de transfer sunt Spitalul de Urgență, Spitalul de Arși, Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” și Spitalul de Oftalmologie.

Nicușor Dan a adăugat astăzi că municipalitatea ar putea administra cele patru unităţi sanitare dacă Ministerul Sănătăţii ar considera potrivit acest lucru. „Eu am spus că noi putem, dar bineînţeles că noi ne subordonăm strategiei pe care Ministerul Sănătăţii o are, pentru că un spital de urgenţă deserveşte pacienţi dintr-o rază mai mare decât dintr-un singur oraş. În ipoteza în care Ministerul Sănătăţii consideră potrivit ca noi să le administrăm, împreună cu cele 19 pe care le administrăm deja, atunci, bineînţeles, că o să avem şi o solicitare de bani, pentru că administrarea presupune bani”, a arătat Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, în cazul investiţiilor începute la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, Primăria de sector poate să cesioneze dreptul de administrare către unitatea sanitară, astfel încât aceasta să poată continua lucrarea începută.

„Chiar dacă clădirea oricărui spital din Bucureşti nu este în administrarea Consiliului local al sectorului, asta nu împiedică Consiliul local al sectorului să contribuie cu bani la finanţarea acelui spital. Este permis de Legea sănătăţii”, a precizat Nicuşor Dan.

În opinia sa, în spaţiul public s-au spus „foarte multe lucruri inexacte” pe tema celor patru spitale din Sectorul 1.

„În 2002, Guvernul a dat o ordonanţă prin care a dat spitale către autorităţi locale. În 2004, a venit Parlamentul şi a spus că sunt exceptate spitalele clinice şi universitare, care trebuie să fie administrate de minister. În 2004, a venit Guvernul, mai târziu, şi a spus că aceste spitale trebuie administrate de către ele însele, clădirile lor, adică. În 2008, a venit din nou Guvernul cu o ordonanţă în care a spus că, pe de o parte, spitalele din Bucureşti care nu sunt speciale – adică clinice, universitare, de urgenţă – vin toate de la sectoare la municipiul Bucureşti. Unele dintre ele veniseră deja şi aşa s-a format ASSMB. Pe de altă parte, pe spitalele clinice, universitare, de urgenţă, pe toate acestea, Guvernul va hotărî prin hotărâre pe care dintre ele le dă autorităţilor locale şi pe care nu le dă. Şi o astfel de hotărâre de Guvern a apărut în 2010 şi s-a făcut, pur şi simplu, o listă cu unităţile spitaliceşti care sunt administrate de autorităţi locale. Aceste patru spitale de care vorbim nu sunt în această listă”, a indicat Nicuşor Dan. (sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. O deceptie totala si asta, ca si ala de la justitie, etc.
    De Nasui cu securista lui ce sa mai zic..

    Clar ar fi fost mai rau cu Firea si PSD, dar parca aveam alte asteptari…

    • Sintem alaturi de tine si speram ca deceptia-ti sa nu-ti translateze in depresie.
      Cit despre Nicusor, e ok, deocamdata.

  2. Cine a scris prostia asta? Tapalaga, iar te ascunzi sub „Redactia”?
    Nu a fost nici o ironie, a spus doar ca daca trebuie sa treaca de la sector la capitala are nevoie si de sursa de finantare!

  3. Începem să ne scriem singuri postările pe FB? Că iar ne trezim că nu suntem de acord cu noi.

  4. Unde a fost ironia,ca nu inteleg?! a inceput sa va placa cancanul, draga redactie!? apropo, nu inteleg care e treaba cand este semnat redactia:scrie fiecare dintre voi cate o fraza?,scrie unul si va asumati toti? ati ridicat toti manuta si ati stabilit ca a fost o ironie de a lui Nicusor?

  5. Si atunci de ce ai fost scarba acum cateva zile si ai luat-o la misto pe Clotilde ?
    De fapt atunci habar nu aveai ca exista o hotarare mai veche care autoriza transferul !
    Te-ai lamurit dupa si ai vazut ca esti luat la rost pe net si ai intors-o !

    PS. Cat de tare te schimbi (in rau) Nicusoare… Sau le canti in struna penelistilor ! :((