Nicuşor Dan: Suntem în dezacord cu domnul Iohannis / Este sarcina preşedintelui să vină cu explicaţii suplimentare despre anularea alegerilor
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a declarat luni „în dezacord” cu preşedintele Klaus Iohannis, menţionând că este sarcina acestuia să vină cu explicaţii suplimentare despre anularea alegerilor, transmite Agerpres.
„Suntem în dezacord cu domnul Iohannis. Explicaţiile nu sunt suficiente la momentul acesta. A fost o campanie pe care specialiştii o evaluează la milioane de euro. Nu ştim cine, cui a plătit acele milioane sau poate zeci de milioane de euro. S-a spus de influenţa unui actor străin şi după aceea s-a spus: ‘Rusia’. Înclin să cred că este aşa, dar nu avem dovezile concrete pentru asta”, a susţinut edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.
În opinia sa, rămânerea în continuare la Cotroceni a preşedintelui Iohannis este un aspect „secundar”.
„În continuare spun, în dezacord cu preşedintele Iohannis, că este sarcina sa să vină cu explicaţii suplimentare despre anularea alegerilor, pentru ca românii să aibă încredere într-o instituţie esenţială a democraţiei: procesul de alegeri”, a spus Nicuşor Dan.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că în motivarea Curţii Constituţionale scrie „foarte clar” ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale şi care a fost motivul anulării scrutinului.
El a menţionat, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles, că este rolul Parlamentului să preia propunerile Comisiei de la Veneţia, să vadă unde sunt oportune anumite modificări legislative.
„Este foarte importat să vedem cum s-a ajuns aici. Şi s-a ajuns aici pentru că, în Constituţia României, Curtea Constituţională este cea care validează sau invalidează alegerile prezidenţiale. Pe de altă parte, aud, aşa, voci în publicul nostru cum că trebuie să vină cineva să explice ce s-a întâmplat. Or, ce s-a întâmplat scrie foarte clar în motivaţia care a fost publicată de Curtea Constituţională, după decizie. Acolo putem să citim de ce a luat Curtea această decizie. Comisia de la Veneţia a analizat toate aceste chestiuni şi, după părerea mea, a venit cu un document care face, în esenţă, câteva propuneri cum ar trebui poate să fie altfel tratate chestiunile, dacă cumva – personal, sper să nu se repete situaţia -, vreodată, se ajunge în ceva similar. Cred că acum e rolul Parlamentului să preia acest document de la Comisia de la Veneţia, să vadă unde sunt oportune anumite modificări legislative”, a spus preşedintele.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii