G4Media.ro

Nicușor Dan susține că s-a întâlnit cu Bolojan în urmă cu câteva…

sursa foto: captura Administratia prezidentiala

Nicușor Dan susține că s-a întâlnit cu Bolojan în urmă cu câteva săptămâni: În calitate de prezidențiabil, ca să mă asigur că alegerile nu vor fi viciate ca în noiembrie. Am vorbit vreo 30-40 minute, eu am solicitat întâlnirea

Primarul general Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din 4 mai, a declarat, miercuri, la Antena 3, că s-a întâlnit cu președintele interimar Ilie Bolojan pentru a se asigura că alegerile nu vor fi viciate cum s-a întâmplat cu scrutinul din 24 noiembrie, anulat de Curtea Constituțională în 6 decembrie.

Nicușor Dan susține că întâlnirea a avut loc în urmă cu câteva săptămâni și că aceasta a avut loc la solicitarea sa: ”I-am scris pe WhatsApp”, a declarat primarul la Antena 3.

Dan a mai spus că întâlnirea a durat 30-40 de minute și că s-a întâlnit cu Bolojan în calitate de prezidențiabil, nu de primar general.

Întrebat dacă va ieși la braț cu Bolojan în tandem de posibil viitori președinte-premier, în cazul în care va intra în turul 2, Nicușor Dan a evitat să răspundă spunând că negocierile pentru viitorul Guvern vor fi complexe, dar că Bolojan ar fi un premier bun și l-ar vrea în această funcție.

Referitor la scrutinul din 24 noiembrie, Nicușor Dan a declarat, marți seară, la Antena 1, că serviciile de informații au eșuat la alegerile din noiembrie, că acestea trebuie reformate și trebuie să existe un control civil asupra lor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Dan a vrut să se asigure că Bolojan nu candidează și își respectă cuvântul dat vâslașului lui Dragnea Marcel Ciolacu.

  2. Gata Nicusor ne-ai convins . Daca te-ai intalnit junate de ora cu Bolojan , sigur putem baga mana in foc treaba e ceas . Nu o sa existe probleme la alegeri. Ce legarura are intalnirea ta cu Bolojoan si garantia ca alegerile vor fi corecte ? Egal cu zero.

  3. Sa se asigure ca nu ii vor desconspira campania online, cum au facut cu cea a lui Georgescu. Campanii, care sunt la indigo.