G4Media.ro

Nicușor Dan susține că va conduce Bucureștiul, indiferent de conformația viitorul Consiliu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Nicușor Dan susține că va conduce Bucureștiul, indiferent de conformația viitorul Consiliu General: ”În acești 3 ani și jumătate nu am generat conflicte cu nimeni” / Vrea dezbatere pe buget

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan susține că indiferent de componența politică a viitorului Consiliu General va putea conduce administrația.

”În acești 3 ani și jumătate nu am generat conflicte cu nimeni. Poate doar cu domnul Negoiță, atunci când m-a provocat. Nici măcar plângeri penale n-am avut (râde). Oamenii ne-au pus aici ca autoritate locală pentru a le rezolva problemele. La Consiliul General s-a văzut, a fost o plictiseală generală. Consilierii s-au înțeles și a fost o administrație locală coerentă,

Sunt convins că vom avea un dialog. Sunt acum partide care mă susțin, o să încerc să formez o majoritate și avem experiența din toate orașele și toate mandatele precedente din România în care primarul face majoritate. Cetățenii nu vor scandal, vom negocia, vom avea viceprimari, vom negocia local”, a declarat Nicușor Dan la Digi24.

Cere o dezbatere legată de bugetul capitalei, unde majoritatea banilor ajung la primăriile de sector.

”Nu am avut mare trecere la guvern, dacă acum ne-am descurcat așa, ne vom descurca și în următorii 4 ani. Vreau să avem o discuție serioasă cu bugetul Bucureștiul. (…) Niciodată nu a fost timp pentru o dezbatere serioasă. Nu e normal. Bucureștiul, din taxe strânge 15 miliarde de lei, 3 miliarde sunt subvenții. Nu e normal ca primăriile de sector să ia 9 miliarde, iar noi 3 miliarde. Noi ne ocupă de transportul public, spitalele, teatrele, iluminatul public, grădina zoologică, toate sunt la noi.

Marile investiții trebuie să le facă Primăria Capitalei”, a mai spus Nicușor Dan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. L-am văzut pe Nicușor Dan, în scurte reprize, așa precum aș fi privit la România TV, a fugarului domn S. Ghiță.

    Doamna I. Năstase, domnul R. Șerbănescu, doamna L. Ruse, spre exemplu, au față de invitați exact aceeași atitudine precum aveau la România TV, de unde au venit. Astfel, nu pot privi la Digi24 emisiuni de-a-ntregul, ci doar în reprize, în funcție de cât rezist.

    Stilul jurnalistic România TV îmi creează un dezgust profund, iar Digi a primit probabil ordin să-l importe, iar cel mai ușor mod de a o face a fost să-l adopte împreună cu realizatorii respectivului stil.

  2. Pe principiul „las-o bă că merge ș’așa”, iar peste 4 ani se scuză că nu a avut majoritate.
    In primul mandat a avut majoritate și nu a avut proiecte, iar în al doilea invers.
    Important este să fie el primar, că se sfârșește lumea fără el.

  3. Președintele de la Sibiu, ciuma rosie și cea galbenă au distrus Romania!