Nigerul, al patrulea producător de uraniu la nivel global, sub semnul unei instabilităţi constante

Instabilitatea politică îşi face din nou simţită prezenţa în Niger, al patrulea producător de uraniu la nivel mondial, ţară al cărui preşedinte, Mohamed Bazoum, a fost înlăturat de la putere de o juntă militară la 26 iulie şi care este reţinut de atunci în Palatul Prezidenţial, transmite EFE, citată de Agerpres.

În 1958, Nigerul a devenit republică autonomă în cadrul Comunităţii Franceze şi la 3 august 1960 şi-a obţinut independenţa. Evoluţia politică a ţării a fost însă caracterizată de intervenţii militare continue şi instabilitate politică, într-un context de sărăcie şi conflicte interne.

Al patrulea producător mondial de uraniu

Nigerul este una dintre cele mai sărace ţări din lume, are o economie bazată pe agricultura de subzistenţă, din care trăieşte în jur de 90% din populaţie. Dar are şi depozite importante de uraniu.

Este al patrulea producător mondial de uraniu, conform datelor din 2021 ale Asociaţiei Mondiale Nucleare (WNA), cu 2.248 de tone din acest minereu şi cu o producţie cumulată de aproximativ 150.000 de tone până la sfârşitul anului 2019.

Uraniul a fost descoperit în Niger în 1957, cu trei ani înainte de independenţa ţării africane în 1960, de către Bureau de Recherches Geologiques et Minieres (BRGM) din Franţa, care căuta cupru.

Primul zăcământ a fost găsit în Azelik, iar mai târziu uraniu a mai fost descoperit şi în Abokurum (1959), Madaouela (1963), Arlette, Ariege, Artois şi Tassa/Taza (1965), Imouraren (1966) şi Akouta (1967).

În ultimii ani, cu scopul de a facilita înfiinţarea de companii şi de a atrage investiţii străine, guvernul din Niger a adoptat mai multe reforme fiscale şi a reglementat unele sectoare precum mineritul.

Conform datelor Băncii Mondiale pentru anul 2021, Nigerul avea un PIB de 14,920 miliarde de dolari, creşterea sa economică era de 1,4%, inflaţia se situa la 3,8% şi rata şomajului era de 0,8%.

În 2021, valoarea exporturilor de mărfuri ale Nigerului era de 633 de milioane de dolari (faţă de 1,247 de milioane de dolari în 2020).

Principalii săi parteneri sunt Franţa (23,16%), Mali (21,78%), Burkina Faso (14,44%), Nigeria (10,01%) şi Emiratele Arabe Unite (9,06%).

Şase decenii de instabilitate

Primul preşedinte al ţării, Hamani Diori, venit la putere în 1960, a fost răsturnat în aprilie 1974 în urma unei lovituri de stat militare conduse de generalul Seyni Kuntche, care a dizolvat Adunarea Naţională şi a interzis partidele politice.

De atunci, loviturile de stat sau tentativele de puci s-au tot succedat.

În plus, din februarie 2015, Nigerul se confruntă cu atacuri frecvente din partea grupării teroriste jihadiste Boko Haram.

Între octombrie şi noiembrie 1999 au avut loc alegeri legislative şi prezidenţiale. Scrutinul prezidenţial a fost câştigat de Mamadou Tandja, iar partidul său, Mişcarea Naţională pentru un Parteneriat pentru Dezvoltare-Nassara, a obţinut majoritatea în legislativ.

O moţiune de cenzură prezentată de opoziţie în 2007 a dus la înlăturarea de la putere a guvernului premierului Hama Amadou, care a fost înlocuit de Seyni Oumarou, care a demisionat doi ani mai târziu şi a fost înlocuit de Ali Badjo Gamatie.

O nouă lovitură de stat condusă în 2010 de militari reuniţi în Consiliul Suprem pentru Restaurarea Democraţiei l-a destituit pe preşedintele Tandja, care urmărea să facă o reformă care să-i permită să obţină un nou mandat, deşi se afla la putere de 11 ani.

La alegerile prezidenţiale din 2011, liderul opoziţiei, Mahamadou Issoufou, a obţinut 58% din voturi, restabilind normalitatea democratică. În martie 2016, Issoufou a obţinut un al doilea mandat de cinci ani, după ce a câştigat alegerile prezidenţiale cu 92% din voturi.

Candidatul proguvernamental Mohamed Bazoum, din Partidul Nigerian pentru Democraţie şi Socialism (PNDS), a câştigat alegerile prezidenţiale din februarie 2021, împotriva rivalului său, Mahamane Ousmane, candidat al partidului RDR Tchanji şi al opoziţiei regrupate în Coaliţia pentru Alternanţă Politică (PAC).

Totuşi, opoziţia a denunţat o fraudă, într-un climat de mare tensiune pe fondul unor demonstraţii violente. În aprilie 2021, Bazoum a fost învestit preşedinte şi l-a numit pe Mahamadou Ouhoumoudou prim-ministru.

Bazoum, ultimul preşedinte civil din regiunea Sahel

Mohamed Bazoum este ultimul şef de stat civil rămas în regiunea Sahel din Africa, unde toţi preşedinţii din zonă provin din rândurile armatei, iar trei din cele cinci ţări din regiune sunt conduse acum de o juntă ajunsă la putere în urma unei lovituri de stat.

Juntelor militare din ţările vecine Mali şi Burkina Faso, care au ajuns la putere în 2021 şi respectiv 2022, şi ambele sunt susţinute de Rusia, li se alătură acum junta din Niger.

Celelalte două ţări din Sahel – Mauritania şi Ciad – sunt, de asemenea, guvernate de militari. În cazul Mauritaniei, este vorba despre un preşedinte militar ales democratic, iar în Ciad, guvernează din 2021 generalul Mahamat Idriss Deby Itn, fiul preşedintelui care a condus această ţară cu o mână de fier din 1991.

Căderea lui Bazoum înseamnă pentru Occident pierderea unui aliat apropiat. De când a venit la putere în 2021, Bazoum s-a arătat deschis colaborării cu ţările europene şi mai precis cu Franţa, o fostă putere colonială care trezeşte suspiciuni tot mai mari în rândul ţărilor din Sahel, notează EFE.

Din aprilie 2022, Nigerul a servit drept bază pentru trupele franceze din cadrul misiunii militare antiteroriste Barkhane, care luptă împotriva jihadismului în creştere din regiune, unde îşi desfăşoară activitatea grupări loiale reţelelor teroriste Al Qaeda şi Stat Islamic care câştigă din ce în ce mai mult teren.

Trupele franceze au fost anterior staţionate în Mali, de unde au plecat ca urmare a tensiunilor puternice dintre Bamako şi Paris, din cauza apropierii de Rusia a juntei militare aflate la guvernare în Mali.

Însă decizia de a primi pe teritoriul Nigerului trupe franceze a stârnit controverse semnificative în rândul populaţiei din această ţară, care se opunea deja desfăşurării de militari străini, martoră a faptului că, după un deceniu, jihadismul a continuat să năpădească Mali în ciuda prezenţei misiunii militare antiteroriste Barkhane.

Într-un interviu acordat în mai 2022 ziarului Jeune Afrique, Bazoum recunoştea că regiunea Sahel este „dificilă” şi că ţările din zonă „ar putea fi victimele” loviturilor de stat, unele lovituri de stat care, a spus el, au ca efect „slăbirea armatei”.

Bazoum mărturisea cu acel prilej că influenţa în zona Sahel a grupului Wagner, cu legături cu Kremlinul, şi posibilitatea unei lovituri de stat susţinute de aceştia îl îngrijorau. „Noi îi urmărim” pe „aceşti oameni”, avertiza el anul trecut.

Bazoum – care de altfel a mai fost ţinta unei tentative de lovitură de stat cu două zile înainte de învestirea sa în 2021, provine din rândul sindicaliştilor, are idei socialiste şi este absolvent de filosofie politică şi morală la universitatea din Dakar – s-a născut în 1960 în regiunea de sud-est a Diffa, în cadrul unui trib nomad de limbă arabă cu ramificaţii în Libia şi Ciad, ceea ce a stârnit critici cu privire la originea sa.

Franţa, o prezenţă militară puternică în Niger şi interese uriaşe în domeniul extracţiei de uraniu

Franţa, fostă putere colonială în Niger, menţine o prezenţă militară puternică în această ţară, dar are şi interese economice importante în mineritul de uraniu.

Franţa menţine 2.500 de soldaţi dislocaţi în regiune, împărţiţi între Ciad şi Niger, a căror bază se află în Niamey, oficial în sprijinul Forţelor Armate din Niger (FAN) în lupta împotriva grupărilor armate teroriste din Sahel, în special în „zona celor trei frontiere”, cu Mali şi Burkina Faso.

Tocmai în această zonă, şi mai precis în regiunea nigeriană Liptako, s-a desfăşurat între 10 şi 31 martie o operaţiune comună între trupele franceze ale Grupului Tactic Interarme (GTA) şi FAN pentru a identifica axele de-a lungul cărora se deplasează grupările teroriste. În prezent, în Niger, dar şi în restul Sahelului, cuvântul de ordine este ca trupele franceze să rămână în linia a doua şi să lase armatelor locale rolul principal în acţiune, după plecarea forţată din Mali a militarilor francezi care s-a încheiat în vara lui 2022.

Franţa s-a văzut nevoită să-şi abandoneze bazele din Mali după mai bine de nouă ani de prezenţă militară acolo, care a început în 2013 pentru a combate ameninţarea jihadistă, din cauza conflictului cu actuala junta militară, care a apelat la protecţia mercenarilor ruşi din grupul Wagner.

De atunci, Nigerul şi Ciadul sunt principalele baze de repliere pentru întregul Sahel. Ministerul Apărării francez insistă că dispozitivul său de acolo este conceput în colaborare „cu parteneri regionali şi se adaptează permanent nevoilor şi dorinţelor acestora”.

În ceea ce priveşte interesele economice franceze în Niger, cele mai importante au de-a face cu extracţia de uraniu – combustibil folosit pentru centralele nucleare -, care este realizată de compania de stat franceză Orano (fostă Areva).

Nigerul este unul dintre principalii furnizori de uraniu ai Franţei, cu aproximativ o treime din total într-o ţară în care 70% din electricitate este generată în reactoare atomice. Alţi exportatori importanţi sunt Kazahstanul, Uzbekistanul, Australia şi Canada.

Orano exploatează zăcăminte din nord-vestul Nigerului, în regiunea Arlit, din 1971. Între 1978 şi 2021, Orano a extras 75.000 de tone din acest minereu din Cominak, o mină subterană în care a desfăşurat operaţiuni cu o participaţie de 59%, în asociere cu compania statală din Niger, Sopamin (31%), şi cu compania spaniolă Enusa (10%).

Grupul public francez continuă exploatarea de la Somair, care este o mină în aer liber în care controlează 63,4% din participaţie, iar restul este în mâinile Sopamin (36,66%). Capacitatea de extracţie în acest complex, în care are 740 de angajaţi şi personal subcontractant care se ridică la 1.000 de persoane, este de 2.000 de tone pe an.

În fine, există şi proiectul din Imouraren, la 80 de kilometri de Arlit, unde a fost descoperit uraniu în 1966 şi unde se află una dintre cele mai mari rezerve din lume.

Orano, care a obţinut autorizaţie de exploatare la începutul anului 2009 (deţine 63,52%, iar restul de 33,35% aparţine Sopamin), experimentează în prezent noi metode de extracţie pentru reducerea costurilor şi desfăşoară campanii de foraj pentru a evalua modul în care ar urma să-şi desfăşoare operaţiunile.