G4Media.ro

Nikki Haley, la doar un punct în urma lui Ron DeSantis în…

Sursa foto: Facebook / Nikki Haley

Nikki Haley, la doar un punct în urma lui Ron DeSantis în sondajele pentru alegerile primare republicane / Donald Trump domină, cu 58% din preferințe

Fostul ambasador al ONU Nikki Haley cunoaște un avans în preferințele alegătorilor republicani la nivel național, într-un nou sondaj USA TODAY/Suffolk University, talonându-l pe Ron DeSantis, guvernatorul din Florida care se clatină pe poziții, ca principală alternativă la Donald Trump pentru nominalizarea prezidențială a Partidului Republican.

Sprijinul lui Haley a crescut la 11% în rândul alegătorilor înregistrați care intenționează să voteze la alegerile primare ale Partidului Republican, în creștere de la 4% în sondajul USA TODAY/Suffolk realizat în iunie și la doar 1 punct procentual sub DeSantis. Poziția acestuia din urmă – 12% – marchează o scădere abruptă față de sprijinul său de 23% din urmă cu patru luni.

Trump continuă să domine, susținut de 58% dintre alegători, în creștere cu 10 puncte.

Sondajul efectuat de marți până vineri pe telefon fix și mobil pe un eșantion de 309 alegători republicani și cu tendințe republicane are o marjă de eroare de plus sau minus 5,6 puncte procentuale.

Haley l-a devansat deja la limită DeSantis în New Hampshire și Carolina de Sud, care organizează competiții timpurii în calendarul alegerilor primare.

Cei doi concurenți s-au contrat reciproc, confruntându-se în public cu privire la politica din Orientul Mijlociu și concurând în privat cu apeluri către marii donatori republicani.

Săptămâna trecută, guvernatorul Floridei a sugerat că Haley, în calitate de președinte, ar admite în Statele Unite refugiați din Gaza devastată de război, iar un comitet de acțiune politică aliat cu DeSantis a cumpărat reclame care răspândesc această afirmație. Haley a declarat că nu susține această idee și l-a acuzat pe DeSantis că i-a denaturat remarcile.

Niciunul dintre ceilalți candidați republicani nu a obținut un scor mai mare de 3% în noul sondaj. Senatorul de Carolina de Sud Tim Scott și antreprenorul în domeniul tehnologiei Vivek Ramaswamy s-au situat la 3%. Fostul vicepreședinte Mike Pence, fostul guvernator din New Jersey Chris Christie, guvernatorul din Dakota de Nord Doug Burgum și prezentatorul de talk-show Larry Elder s-au situat la 1%. Între timp, Pence a anunțat că renunță la candidatură.

În sondaj, Haley s-a descurcat mai bine în rândul bărbaților decât al femeilor și a arătat o forță deosebită în Midwest și în nord-est. Ea a atras mai mult sprijin decât DeSantis în rândul absolvenților de colegiu și în rândul independenților politici.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. O alternativa excelenta la octogenarii Biden si Trump