Ninge în Harghita și Maramureș, intervin utilaje de dezăpezire în mai multe zone
Drumarii intervin, miercuri, pe DN 15, în zona Borsec, unde a început să ningă, precipitaţii mixte fiind înregistrare şi în alte zone din judeţul Harghita, situate la altitudine.
Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, pe DN 15, în zona Borsec, se intervine cu utilaje de deszăpezire, şoferii fiind îndemnaţi să circule cu prudenţă.
Lapoviţă şi ninsoare se semnalează şi pe DN 13, în pasul Bucin şi DN 12 C, la Lacu Roşu, traficul desfăşurându-se fără probleme, a precizat pentru Agerpres directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Miercurea-Ciuc, Cătălin Romanescu.
De asemenea, ninge şi în alte zone ale judeţului, aflate la altitudine, cum ar fi localitatea Băile Harghita.
Judeţul Harghita se află, până miercuri, la ora 22.00, sub incidenţa unei informări meteo, fiind prognozate ploi moderate cantitativ, vânt de până la 55km/h, izolat până la 90km/h, iar la munte lapoviţă şi ninsoare, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.
Ninsorile au revenit în Munţii Rodnei, iar traficul rutier pe DN 18 prin Pasul Prislop (1.400 metri altitudine) este uşor îngreunat de ninsoare şi vizibilitatea redusă, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă, citat de Agerpres.
„Ninge pe DN 18, în Pasul Prislop, drumul de conexiune dintre judeţul Maramureş şi Suceava. Angajaţii de la Secţia de Drumuri Naţionale acţionează cu un UNIMOG şi se răspândeşte material antiderapant. În Pasul Gutâi ( 900 metri altitudine), tot pe DN 18, carosabilul este umed, iar vizibilitatea redusă de ceaţă”, a spus Dan Bucă.
Conform aceleiaşi surse, pe toate tronsoanele de drumuri naţionale, judeţene şi comunale se circulă în condiţii optime, cu excepţia celor două pasuri montane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank