G4Media.ro

Niscușor Dan anunță sprijinul Primăriei București pentru eventualii refugiați din Ucraina

sursa foto: Agerpres/ Foto: (c) Kacper Pempel / REUTERS

Niscușor Dan anunță sprijinul Primăriei București pentru eventualii refugiați din Ucraina

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis vineri un mesaj de solidaritate în contextul situaţiei din Ucraina, anunţând totodată sprijinul Municipalităţii pentru eventuali refugiaţi, relatează Agerpres.

„Suntem într-o situaţie excepţională, avem un război la graniţă. În acest context, vreau să adresez un mesaj de solidaritate şi vreau să asigur că Primăria Municipiului Bucureşti este deschisă şi la dispoziţia autorităţilor centrale pentru tot ce înseamnă eventuali refugiaţi sau orice alte lucruri care ţin de această chestiune”, a declarat edilul, în debutul şedinţei Consiliului General al Capitalei.

De asemenea, consilierul municipal Andrei Rigu (USR) a prezentat un mesaj de solidaritate, menţionând că şi-ar fi dorit ca declaraţia să fie asumată de Consiliul General, dar că legea nu permite acest lucru. Andrei Rigu i-a invitat pe consilierii municipali, dar şi primăriile de sector, să susţină declaraţia, precizând că o parte au făcut deja acest lucru.

„În calitate de consilier general al Municipiului Bucureşti condamn ferm agresiunea armată de Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Această acţiune reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional, a inviolabilităţii frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forţei în relaţiile internaţionale. Îmi exprim solidaritatea deplină cu Ucraina şi poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federaţiei Ruse şi pe această cale îmi afirm sprijinul pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, în măsura posibilităţilor legale şi materiale aflate la dispoziţie”, a precizat el.

Andrei Rigu i-a cerut primarului general să prezinte în decurs de o săptămână propuneri concrete cu privire la disponibilităţile de resurse umane şi materiale, care pot fi puse la dispoziţia eventualilor refugiaţi.

„Sunt conştient de provocările deosebite cu care se confruntă autorităţile publice locale ucrainene, care joacă un rol principal în apărarea cetăţenilor şi păstrarea integrităţii ţării. Acestea se află în prima linie a eforturilor de apărare, în faţa unei agresiuni ilegale. Doresc să-mi exprim susţinerea pentru consilierii, primarii, aparatul executiv şi subordonatele primăriilor din Ucraina şi să-i asigur de susţinerea mea pentru continuarea activităţii şi reprezentarea cetăţenilor ucraineni”, a menţionat el.

Potrivit acestuia, evenimentele care au loc la graniţa României sunt „extrem de grave” şi trebuie să li se acorde atenţia cuvenită.

„Acord o deosebită atenţie acţiunilor şi măsurilor care trebuie luate la nivelul Municipiului Bucureşti pentru a ne asigura că răspunsul oraşului în faţa unor evenimente improbabile în acest moment va fi din timp pregătit şi în interesul bucureştenilor. Evenimentele care au loc la graniţa României sunt extrem de grave şi trebuie să li se acorde atenţia cuvenită. Agresiunile de orice fel, în special cele armate, trebuie evitate cu orice preţ. Dacă totuşi acestea se întâmplă, următoarea conduită esenţială este solidaritatea cu cei agresaţi şi condamnarea fermă a agresorilor”, se arată în mesaj, conform Agerpres.

sursa foto: Agerpres/ Foto: (c) Kacper Pempel / REUTERS

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ciolos sprijina USR, Nicusor nu se lasa mai prejos

  2. Da, foarte bine, le va da apa calda si caldura!