G4Media.ro

„Noaptea Dansului”, cel mai mare eveniment de dans urban din țară, sâmbătă…

Sursa foto: Facebook Noaptea Dansului

„Noaptea Dansului”, cel mai mare eveniment de dans urban din țară, sâmbătă și duminică pe Calea Victoriei

„Noaptea Dansului”, cel mai mare eveniment de dans urban din țară, se reîntoarce în 2024 cu două ediții spectaculoase. „Bucureștiul dansează” pe 24 și 25 august pe Calea Victoriei, iar pe 31 august tot „Brașovul dansează” în Piața Sfatului, transmite București FM preluat de Rador.

Organizatorii au pregătit o adevărată fiesta pe Calea Victoriei, care redevine, astfel, cel mai mare spațiu urban în care vor dansa artiști profesioniști, amatori, dar și trecători.

Calea Victoriei din Capitală se va transforma într-un imens ring de dans în care bucureștenii vor avea ocazia să încerce peste 20 stiluri de dans (burlesque / jazz, balet, dans contemporan, dansuri populare românești, aromâne, dansuri grecești, shuffle dance, west coast swing, lindy hop, bachata, salsa, salsa cubana, zouk, Indian/Bollywood, kizomba, zumba, street dance / break dance, K-pop, oriental dance / belly dance, merengue, acro dance, tango argentinian) în cinci mari zone: Muzeul Național de Istorie a României, Cercul Militar Național, Monumentul Renașterii, Hotel Radisson Blu, zona Monteoru.

Cea de-a doua ediție a celui mai mare eveniment de dans din țară, Noaptea Dansului: Bucureștiul Dansează va avea loc pe 24 și 25 august, între orele 18:30 și 21:15, în cadrul proiectului Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția de Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București, în calitate de operatori zonali. Evenimentul se bucură, de asemenea, și de sprijinul Institului Cultural Român.

În premieră, în București, la ora 20:15, în ambele zile ale evenimentului, organizatorii au pus la punct împreună cu întreaga comunitate de dans, un moment surpriză pentru toți cei prezenți.

Astfel, toți bucureștenii sunt invitați să participe la cel mai mare dans colectiv organizat vreodată în București ce se va desfășura simultan în toate cele cinci hotspot-uri de pe Calea Victoriei, anunta organizatorii, pe pagina de Facebook.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu