G4Media.ro

Noi contracte de criză pentru Best Achiziții și Mediplus. Spitalele din subordinea…

Noi contracte de criză pentru Best Achiziții și Mediplus. Spitalele din subordinea Gabrielei Firea, achiziții fără licitație de milioane de lei

Spitalele din subordinea Primăriei Capitalei au achiziționat măști chirurgicale în valoare de 1.054.720 LEI (220.000 euro) de la Mediplus Solutions și de la BEST ACHIZIȚII SRL.

Mediplus a vândut măști chirurgicale de 220.000 de euro

MEDIPLUS SOLUTIONS este numele firmei care a câștigat sâmbătă, 11 aprilie, un contract cu ASSMB în valoare de 1.054.720 LEI (circa 220.000 euro) pentru furnizarea de „măști chirurgicale 3 straturi cu elastic (Covid 19)”.

Mediplus Solutions este deținută de off-shore-ul cipriot Folendell Holdings Ltd, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Mediplus Solutions, cu sediul pe strada Nicolae Caranfil, sectorul 1, București, a semnat contracte – cadru de 40 de milioane de euro în 2019 cu spitalele publice din România, valoarea contractelor derulate efectiv fiind de 7 milioane de euro.

Firma este reprezentată legal de Iacob Dana Mihaela.

Noi contracte câștigate de Best Achiziții

După alte câteva contracte încheiate săptămâna aceasta tot cu ASSMB, firma cunoscută pentru contractele de milioane de euro încheiate cu statul, a mai câștigat vineri, 10 aprilie, alte trei contracte în valoare de 1.500.000 euro de la spitalele din subordinea Primăriei București.

Primul, în valoare de 1.999.200 LEI (416.000 euro) pentru furnizarea de combinezoane cu glugă și protecție încălțăminte, al doilea, în valoare de 1.988.000 LEI (412.000 euro) pentru măști chirurgicale cu 3 pliuri și 3 straturi (Covid 19), iar al treilea, în valoare de 3.214.400 RON (670.000 euro) a fost câștigat pentru furnizarea de combinezoane cu glugă și protecție încălțăminte.

Sâmbătă și vineri, G4Media.ro a scris pe larg despre alte contracte câștigate cu statul de BEST ACHIZIȚII SRL în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

Astfel, Unifarm SA a încheiat cu Best Achiziții două contracte, unul pe 16 martie 2020, și unul pe 31 martie 2020. Din primul contract au fost livrate mărfuri în valoare de 38.752.522 lei și din al doilea, mărfuri în valoare de 6.400.000 lei, adică în total 45 de milioane de lei. Mărfurile au fost aduse la depozitele Unifarm și distribuite în întreaga rețea. Cel de al doilea articol făcea referire Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București care a încheiat cu BEST ACHIZIȚII SRL trei contracte în valoare de 283.000 euro pentru furnizarea de măști și combinezoane COVID 19.

Firma Best Achiziții e deținută acum de Alexandru Vlad Mihai Cristescu, potrivit portalului Confidas, iar administrator este Mihaela Elena Neagu, care în trecut a fost acționar al firmei. Cristescu este asociat și în firma Akyle Security.

Mihaela Elena Neagu este acționarul unic al Libro Events, firma de curățenie care a primit de la Primăria Sectorului 5 contractul de 700.000 de euro pentru serbarea a 50 de ani de existență a Sectorului 5. Tot ea era acționarul unic al firmei Best Achizitii SRL care bloca în 2017 un proiect strategic pentru România: gazoductul BRUA, care unește Bulgaria, România, Ungaria și Austria în încercarea de a diminua dependența de gazele naturale din Rusia.

Firmele controlate de Mihaela Elena Neagu s-au remarcat în ultimul deceniu prin zeci de contracte cu statul: de la ministere, agenții guvernamentale, primării, companii deținute de primării sau companii deținute de ministere.

Foto: Gabriela Firea (InquamPhotos / Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Bun… am văzut în articol că această firmă este cea care e beneficiara unor contracte cu statul în valoare de multe milioane de euro. M-am umplut de mânie proletară în așteptarea bombei… și n-a mai venit.
    Întrebări pentru G4:
    1. Firma a comis vreo ilegalitate?
    2. Firma a făcut ceva reprobabil (chiar dacă tehnic e în limitele legalității)?
    3. E condamnabil să ai contracte cu statul? Dacă așa este atunci statul cu cine mai lucrează?

    • Poate aflam de ce a primit Buscu casa de protocol de la Firea ?
      O fi si asta general sub patura ?

    • Spitalele pot cumpăra direct de la Unifarm S.A. ! Lăsați „facerea” de lobby pentru infractori !

  2. Zecile alea de firme ale primariei cu cele cateva mii de angajati ,cu salarii de minim4000 lei,nu puteau face achizitiile direct? Avea firme municipale pe toate domeniile.

  3. Monstruoasa increngatura a CIUMEI ROȘII la jaful permanent din banul public ,de unde își trag cotă parte toți jegoșii care se cheamă pompos ,”politicieni „(!), în fapt doar HOȚI ….HOȚII DE LA PSD@!!!

    • Bucurestenii au exact ce au votat.

      Sa se spele cu saracia si frigul pe cap.

  4. A infiintat zeci de companii pentru supraindestularea clientelei de Partid.
    Firmele capusa a ramas, si chiar s-au inmultit.
    Dragnea, Tariceanu, Voiculescu & Co, Dorneanu, Tudorel, Grupurile de reflectie au creat cadrul „legislativ” pentru jaf fara de pedeapsa.

  5. vai cat se poate fura!!! ti se face rau cand vezi cat de mult se poate fura in tara asta….

  6. Poate merita precizat ca la cererea Primarului catre mai multe ambasade China si Turcia au ajutat spitalele din Bucuresti. Moca

    • Da, ma, bravo! Adica e-n regula sa fure prin firme capusa, pentru ca… a cerut si altii i-au dat.
      Baaah, tu esti in toate mintile? Ce legatura este intre donatiile facute de mamuska Rusiia si combinatiile facute de „voluntarii” adusi de Fifi sa-i umple buzunarele?

      Poate merita precizat ca virgula nu te musca, o poti folosi cu incredere. „Moca”.

  7. mai G4Media!
    De ce nu spui si de contractele cu ciordeli ale Guvernului?
    Si acum pe bune! Care dracu firma are materiale sanitare si nu vrea sa profite!?
    Dar ma intreb: De ce, prin Ordonanta Militara, nu se face mercurial la materiale sanitare?
    Nu au tupeu? Oare de ce? Nu cumva ca daac fac asta nu le mai da nimeni, nimic? Ma intreb?