Noi date susţin ipoteza existenţei apei lichide la adâncimi mari în subsolul planetei Marte

Noi dovezi convingătoare susţin ipoteza existenţei apei în stare lichidă la adâncimi mari în scoarţa planetei Marte, conform analizei unor date seismice culese de sonda de asolizare InSight, aparţinând NASA, transmite Space.com care preia un studiu publicat în ultimul număr al jurnalului Geology, transmite Agerpres.

În 2024, cercetătorii au propus ipoteza că în subsolul Planetei Roşii, la adâncimi între 11,5 şi 20 de kilometri, se află apă lichidă, ipoteză bazată pe velocitatea undelor seismice detectate în timpul cutremurelor produse pe Marte.

Recent, cercetătorii Ikuo Katayama de la Universitatea din Hiroshima şi Yuya Akamatsu de la Institutul de Cercetare pentru Geodinamică Marină din Japonia au găsit noi dovezi în sprijinul acestei ipoteze. „Numeroase studii sugerează prezenţa apei în trecutul îndepărtat al lui Marte, acum miliarde de ani. Dar modelul nostru indică prezenţa apei lichide pe Marte şi în prezent,” a declarat Ikuo Katayama.

La fel ca şi cercetări anterioare, acest nou studiu este bazat pe datele seismice colectate de instrumentul SEIS (Seismic Experiment for the Interior Structure) folosit în cadrul misiunii InSight, care a operat la suprafaţa lui Marte între 2018 şi 2022.

SEIS este primul seismometru care a funcţionat pe Marte şi a putut detecta trei tipuri de unde seismice – undele P, care oscilează înainte şi înapoi, similar modului de propagare a undelor sonore; undele S, care oscilează în sus şi în jos, perpendicular pe direcţia de propagare; şi respectiv undele de suprafaţă, care se deplasează de-a lungul suprafeţei marţiene, similar undelor produse la suprafaţa apei când aruncăm o piatră.

Noul studiu s-a concentrat asupra undelor subterane P şi S. Undele P se propagă mai rapid, în timp ce undele S sunt mai lente şi nu se pot deplasa prin apă pentru că mediul lichid nu permite oscilarea perpendiculară pe direcţia de propagare. Seismometrele care măsoară aceste două tipuri diferite de unde seismice pot dezvălui densitatea şi compoziţia mediului subteran prin care se propagă undele, în funcţie de cât de puternice sunt semnalele recepţionate de la aceste unde şi de timpul necesar pentru aceste semnale să ajungă la seismometru.

Ţinând cont de aceste chestiuni, cei doi oameni de ştiinţă niponi au analizat două regiuni tranziţionale din datele seismice culese, unde apăreau modificări bruşte ale proprietăţilor interiorului Planetei Roşii la adâncimi cuprinse în 10 şi 20 de kilometri, în apropierea regiunilor în care studii anterioare susţineau că au detectat dovezi ale prezenţei apei lichide.

Anterior, geofizicienii au susţinut că aceste zone de tranziţie reprezintă diferenţa dintre materialele vulcanice de deasupra şi materiale ejectate în urma impacturilor cu meteoriţi, îngropate dedesubt, precum şi o schimbare de la roci poroase la roci cu densitate mai mare, la adâncimea de 20 de kilometri.

Conform analizei undelor P şi undelor S detectate de SEIS, există apă în roca poroasă, umplând crăpăturile acestei roci la adâncimi între 10 şi 20 de kilometri, susţin Katayama şi Akamatsu. Pentru a-şi testa ipoteza, cei doi cercetători au realizat teste pe roci de diabaz (rocă vulcanică, de culoare verzuie sau cenuşie, de origine bazaltică) de la Rydaholm, în Suedia. Aceste roci sunt foarte asemănătoare rocilor marţiene, iar Katayama şi Akamatsu au descoperit că, în condiţii umede, diabazul a returnat semnături seismice similare celor detectate de seismograful SEIS pe Marte.

Studii anterioare au estimat că ar putea exista suficientă apă la adâncimi mari în subsolul lui Marte pentru a acoperi întreaga suprafaţă a acestei planete cu un ocean cu adâncimea de 1 – 2 kilometri. Existenţa a atât de multă apă în stare lichidă, dacă va fi confirmată, ar putea sugera că pe Marte există în continuare şi activitate microbiană în subteran, conform lui Katayama.