G4Media.ro

Noi explicaţii pentru intervenţia întârziată în cazul Caracal. Procurorul care a așteptat…

Noi explicaţii pentru intervenţia întârziată în cazul Caracal. Procurorul care a așteptat până la ora 6 dimineaţa dă vina pe poliţişti: ”Spuneau că arată de parcă acolo nu ar locui nimeni”

În primele explicaţii date la Instanţa Supremă după izbucnirea scandalului de la Caracal, procurorul Cristian Ovidiu Popescu, magistratul care a descins pe 25 iulie, la ora 6 dimineaţa, în locuinţa lui Gheorghe Dincă, spune că poliţiştii au considerat că ar fi o casă părăsită şi oricum oamenii legii nu aveau nevoie de autorizaţia lui pentru a intra.

Iată declaraţia integrală a lui Cristian Ovidiu Popescu:

„În noaptea respectivă, noi am avut mandatele de percheziție la ora 3:04, iar aprecierea flagrantei s-a făcut pe baza celor raportate de polițiștii care au mers la faţa locului, care spuneau că arată de parcă acolo nu ar locui nimeni. Am stabilit de comun acord, eu, primul procuror al Parchetului Judecătoriei Caracal, era un procuror de la DIICOT și erau și polițiștii. Riscul era să intrăm la 3 și probele ridicate să nu poată fi folosite, pentru că nu erau ridicate în mod legal. Consecințele se pot vedea acum, probele care stau la baza incriminării acelei persoane sunt cele ridicate la percheziția făcută de mine.

Din momentul identificării locației la fata locului au fost plasate de sefii IPJ Olt echipaje care au supravegheat în permanenţă locația. Decizia a fost luată de poliție, o decizie care privea exact activitatea de salvare a victimei, pentru asta nu aveau nevoie de autorizația mea. Chiar poliția a cerut mandat de percheziție, după ce au observat că nu e activitate la locație.”

Mărturia a fost dată în faţa unui judecător al Instanţei Supreme, acolo unde procurorul Popescu a contestat măsura suspendării din magistratură decisă de Consiliul Superior al Magistraturii, la cererea Inspecţiei Judiciare. Inspecţia a propus CSM suspendarea acestuia din funcţie până la încheierea cercetării disciplinare.

„Inspectorii judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Popescu Cristian Ovidiu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”, se arată în informarea Inspecţiei Judiciare.

Foto: Procurorul Cristian Ovidiu Popescu (InquamPhotos – Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. nu mi se pare ca acest procuror are vreo vina, la ora aia Alexandra era deja moarta! vinovatii sunt politistii care au sunat-o inapoi! au sunat-o si dupa ce Alexandra a inchis apelul ca Dinca se intorsese si nu mai putea vorbi. vinovat e si incompetentul de politist de la 112 care n-a fost in stare sa puna o intrebare utila si mai mult a mai si expediat-o pe Alexandra.

    • „Riscul era să intrăm la 3 și probele ridicate să nu poată fi folosite, pentru că nu erau ridicate în mod legal”
      Pai era vorba sa intre sa o salveze pe Alexandra. Ce probe?!? Fata trebuia salvata. Ce probe sa ridice…?!?

    • diferenta la bugetari e ca unii sunt platiti regeste si altii nu. Rezultatele muncii lor sunt insa aceleasi: spre zero absolut…

    • pai cand te ia IJ pentru orice kkt, normal ca nu mai ai curaj sa faci treaba cum trebuie. mai ales ca stii ca in caz de ceva nu te apara nimeni.

    • @Marius – pentru ca orice proba obtinuta ilegal (in cazul de fata face referire la ora la care se poate patrunde intr-o incinta) devine nula. De ce crezi ca Udrea, Valcov si alte cateva sute sunt azi in libertate?

  2. Asa se face in romania esti bugetar faci ce vrei ca nu are nimeni ce iti face timpu trece leafa merge spaga vine si totul.e bine si frumos in romania

  3. Procurorul nu are nici o vina ca este prost si ca este si el implicat in mizeria asta. Cipinho tu nu il stii pe fraierul asta de procuror si te rog abtinete la comentarii. Eu il stiu este un spagar si un nenorocit.

  4. La dosarul din 2016 unde trei indivizi m-au bătut și sechestrat procurorul în cauză o dat Autori necunoscuți iar la 6luni aceiași indivizi au violat o fată La cazul meu cînd intervine la aflarea adevărului …..au trecut 3 ani …ăstai România normală ….

    • Macar tu ai scapat de viol. Sau nu?
      Apoi in decembrie 2016 ai votat PSD, sau ai stat acasa. Indrazneste sa crezi in Romania.

  5. autoritatile nu prea reusesc sa apere cetatenii obisnuiti. oare isi doresc ?
    la facut scapati infractori autoritatile n-au dat niciodata gres.

    bezele de la ghitza, prietenul lui pontea, salutari de la udrea, de la valkov, de la atilla, de la …