G4Media.ro

Noi ploi torenţiale în Spania, la două săptămâni după inundaţii. Meteorologii au…

Sursa Foto: X

Noi ploi torenţiale în Spania, la două săptămâni după inundaţii. Meteorologii au emis cod roşu

Noi ploi torenţiale au căzut miercuri în sudul şi estul Spaniei, stârnind din nou temeri în rândul sinistraţilor, la doar două săptămâni după inundaţiile devastatoare soldate cu cel puţin 223 de morţi, în principal în regiunea Valencia, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Agenţia naţională de meteorologie (Aemet) a emis o avertizare cod roşu, nivelul maxim, valabilă pentru provinciile Malaga (sud) şi Tarragona (nord-est), pe fondul unui nou episod al fenomenului „picătura rece”, o depresiune izolată de mare altitudine destul de frecventă toamna pe coasta mediteraneană spaniolă.

În zonele plasate sub cod roşu, situate pe litoral, aproape 120 până la 180 de litri de precipitaţii pe metru pătrat (120 până la 180 de milimetri) s-ar putea acumula în următoarele ore, potrivit Aemet. Precipitaţiile vor continua să cadă până joi.

Ploi intense, însă mai puţin abundente, sunt aşteptate, de asemenea, în regiunea Valencia, afectată de inundaţiile din 29 octombrie, unde multe dintre canale sunt în continuare colmatate de noroi.

Locuitorii din regiune încă se luptă să facă faţă pagubelor enorme cauzate de această tragedie. „Ne-am pierdut deja maşinile, am pierdut deja o mare parte din casele noastre şi nu mai avem de muncă. Aşadar, nu mai avem nimic de pierdut”, a declarat la postul regional de televiziune A Punt Carlos Molto un locuitor din Picana, oraş cu 11.000 de locuitori situat în suburbiile oraşului Valencia.

Oraşul învecinat, Paiporta, considerat epicentrul tragediei din 29 octombrie, a fost afectat de noi inundaţii, potrivit ziarului Las Provincias. În această localitate, încă devastată, locuitorii au amenajat baricade improvizate din saci de pământ în faţa uşilor caselor.

Ca măsură de precauţie, mai multe municipalităţi din regiune le-au solicitat miilor de voluntari care vin zilnic pentru a-i ajuta pe locuitori să degajeze străzile să nu meargă miercuri în zonele sinistrate.

Noile ploi ar putea perturba căutările celor 17 persoane încă dispărute, potrivit autorităţilor. Operaţiunile sunt concentrate în principal în jurul cursurilor de apă şi pe coastă, la gura râurilor.

În Andaluzia şi Catalonia, unde sunt situate provinciile plasate sub cod roşu (Malaga şi Tarragona), autorităţile au anticipat posibilele consecinţe ale ploilor abundente prin trimiterea unor mesaje de alertă pe telefoanele mobile, a căror recepţie provoacă un sunet puternic.

„Fiţi deosebit de prudenţi, evitaţi deplasările şi urmaţi sfaturile” serviciilor de intervenţii de urgenţă, scria în mesajul de alertă trimis la Malaga.

Autorităţile din Valencia au fost aspru criticate pentru că au trimis un astfel de mesaj de alertă prea târziu la 29 octombrie. Aemet plasase regiunea sub cod roşu în dimineaţa acelei zile, însă când autorităţile au trimis mesajul pe telefoanele locuitorilor zona se afla deja sub ape.

Indignarea faţă de autorităţi, acuzate că nu au evaluat corespunzător riscurile şi că au întârziat prea mult intervenţiile, a dat naştere, sâmbătă, la manifestaţii masive, dintre care cea mai mare a reunit 130.000 de persoane, în oraşul Valencia.

Codul roşu emis de Aemet, corespunzător unor fenomene meteorologice de „o intensitate excepţională”, cu „un nivel foarte ridicat de risc pentru populaţie”, a determinat, de asemenea, autorităţile să suspende cursurile, miercuri, în mare parte din Catalonia şi în oraşe andaluze precum Granada şi Malaga.

În regiunea Valencia, acest nou episod al fenomenului „picătura rece” a provocat valuri de peste patru metri înălţime în zonele costiere şi a determinat autorităţile să închidă circulaţia pe anumite drumuri şi să suspende unele servicii feroviare. Traficul maritim a fost suspendat în porturile Valencia şi Sagunto.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...