Noi sancțiuni pentru Rusia: ce impact vor avea și cum le ocolește China

Analiză a publicației italiene Il Sole 24 Ore, preluată de Rador:

Noi sancțiuni contra Rusiei la orizont. Miniștrii de externe și ambasadorii UE au discutat despre cel mai recent set de măsuri propuse de Comisie pentru a destabiliza economia Rusiei. Nu este un adevărat al șaptelea pachet de sancțiuni, având în vedere că, spre deosebire de precedentele șase, nu există măsuri de primă clasă.

Încercările de a găsi un acord global privind plafonarea prețului petrolului au eșuat. Iar propunerea de interzicere a importurilor de aur de la Moscova este în mare parte simbolică: comerțul cu lingouri rusești a fost deja epuizat de restricțiile existente. În consecință, se urmărește întărirea sancțiunilor actuale pentru a elimina acele lacune care au permis Moscovei să aibă o poziție comercială avantajoasă față de restul lumii.

Din februarie 2022 până în prezent, balanța contului curent al Rusiei este în medie egală cu 24 de miliarde de dolari, dată de suma balanței comerciale (exporturi minus importurile de bunuri), cea a serviciilor și a transferurilor unilaterale.

În al doilea trimestru, a depășit 80 de miliarde de dolari, așa cum nu a făcut-o în ultimii treizeci de ani, și a atins vârful în aprilie, când surplusul a fost de 37 de miliarde de dolari. După scăderea din mai, coroborată cu prețurile la gaze sub 100 de euro pe megawat oră, soldul s-a dublat din nou în iunie. O creștere neobișnuită: în ultimii zece ani, contul curent mediu în iunie a fost de fapt negativ (-1 miliard). De obicei, cererea europeană de gaz rusesc pentru încălzire scădea odată cu sosirea verii.

În 2022, excedentul a ajuns la 28 de miliarde de dolari. În spatele acestei tendințe se află creșterea valorii exporturilor rusești de energie, ale căror prețuri vertiginoase au compensat mai mult decât scăderea aprovizionării lor de la Moscova. Şi petrolul o duce bine: +700 de milioane de dolari în iunie față de mai, în ciuda exporturilor mai mici, egale cu 250.000 de barili pe zi. Afirmație care poate fi făcută şi în cazul gazului.

Această dinamică este și mai evidentă când luăm în considerare schimburile comerciale dintre China și Rusia. În general, în cele patru luni de la începutul războiului, importurile chinezești de mărfuri rusești (în mare parte petrol) au crescut cu 56% față de aceeași perioadă a anului 2021.

În schimb, exporturile de la Beijing către Moscova au scăzut cu 15%, motivul fiind amenințarea SUA de a priva China de tehnologia americană. O amenințare credibilă, așa cum s-a demonstrat luna trecută, când Departamentul de Comerț al SUA a adăugat cinci companii chineze de electronice pe o listă comercială neagră, din cauza presupusului lor ajutor acordat industriei ruse de apărare.

Dar intrând în detaliile produselor individuale, se pare că Beijingul este încă capabil să ocolească, cel puțin parțial, sancțiunile. Potrivit datelor vamale chineze, transporturile de cipuri din China către Rusia s-au dublat în primele cinci luni ale anului 2022, comparativ cu anul 2021. În timp ce cele ale oxidului de aluminiu (folosit la producerea aluminiului), care este esențial pentru industria militară rusă, au crescut de 400 de ori. Acesta este motivul pentru care întărirea sancțiunilor existente poate să nu fie suficientă atâta timp cât legătura comercială chino-rusă este puternică.

1 iulie – Prezența forțelor militare americane în Europa revine la nivelurile post-11 septembrie

„Cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității țărilor membre NATO”. Cu aceste cuvinte, Alianța Atlantică a etichetat Rusia în noul său Concept Strategic (documentul menit să abordeze și să definească întreaga postură a NATO pentru următorul deceniu), elaborat la Summit-ul de la Madrid din ultimele zile.

Decizia de a consolida prezența militară a NATO în Europa a coincis și cu schimbarea de ton față de Rusia. „Forța sa de răspuns rapid”, care fusese deja mărită de la 13.000, la 40.000 de oameni după invazia rusă a Crimeii, se va ridica acum la 300.000 de oameni. În același timp, Statele Unite au anunțat și o nouă mobilizare militară în Bătrânul Continent.

Astfel, centrul de greutate al prezenței militare americane în Europa este și va rămâne poziționat în Germania, care găzduiește în prezent circa 40% din trupele americane staționate în Europa. Însă, în ciuda sosirii la Berlin a altor 625 de militari, SUA pare să fie orientate către o reducere a greutății strategice a bazelor germane americane, în favoarea unei prezențe militare mai mari de-a lungul granițelor cu Rusia și Belarus.

O escadrilă de luptă, baterii de rachete Patriot și părți dintr-o brigadă de raiders americani vor fi mutate din Germania în Lituania, România și, respectiv, Polonia. De altfel Polonia, unde de la începutul războiului numărul soldaților americani staționați a crescut de la 3 la 10.000, va găzdui un cartier general permanent pentru Corpul 5 al Armatei Americane.

Un punct de cotitură istoric: este pentru prima dată când trupele americane au fost dislocate permanent la un membru NATO, cândva aflat sub dominație sovietică. În plus, Washingtonul își va plasa și propria brigadă de 5.000 de oameni în România, pe lângă cele 2.300 care se află deja în țară. Care va deveni astfel al cincilea stat din Europa la numărul de soldați americani găzduiți.

Italia, care găzduiește în prezent aproximativ 13.000 de soldați americani, va fi și ea implicată în aceste schimbări strategice. Pe de o parte, va primi de fapt o baterie de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune (aproximativ 70 de soldați destinați în mare parte bazei din zona Aviano), în timp ce o unitate de infanterie aeropurtată, staționată în prezent în peninsulă, va fi deviată în Letonia.

Până anul trecut, în Europa se aflau staționați permanent 63.000 de soldați americani și 15.000 de unități erau dislocate în rotație. Odată cu începutul războiului din Ucraina, Statele Unite au desfășurat alte 20.000 de soldați pe Bătrânul Continent. În lumina acestor noi anunţuri, prezenţa militară americană în Europa va depăşi acum pragul actual de 100.000 de soldaţi. Acest lucru nu se întâmplase de la începutul anilor 2000, coincizând cu mobilizarea de după 11 septembrie.

Desigur, suntem încă departe de vârful de 430.000 din 1957, în plin Război Rece. Sau din cei 180.000 de după prăbușirea Uniunii Sovietice. Dar, putem deduce că, pentru a folosi cuvintele lui Biden, „Putin a vrut finlandizarea Europei, însă obţine NATO-izarea ei”. (Traducerea Cătălina Păunel)