Noi spectacole de teatru, concerte, ateliere pentru copii şi dans contemporan în centrul Bucureștiului în al doilea weekend de străzi deschise doar pentru pietoni
Cel de-al doilea weekend „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” deschide trasee pietonale pe Calea Victoriei şi Bulevardul Unirii între 14 şi 15 mai şi prezintă, în zone centrale din oraş şi în cartiere, o serie de evenimente outdoor pregătite de teatre, universităţi, biblioteci, centre culturale şi operatori culturali independenţi locali, potrivit unui comunicat al primăriei.
Zone pietonale
Zonele care devin pietonale la „Străzi deschise” în weekendul 14-15 mai, între orele 09:00 şi 22:00, sunt:
• Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei
• Bulevardul Unirii între Splaiul Independenţei şi bulevardul Dimitrie Cantemir, respectiv între bulevardul Dimitrie Cantemir şi bulevardul Mircea Vodă;
• Rondul de la Fântâna Zodiac din zona Parcului Carol 1, sector 4
Program artistic
Din programul artistic al celui de-al doilea weekend Străzi deschise fac parte activităţi educative şi matinee pentru copii (între orele 09.00-11.00) şi evenimente de seară (între orele 17.00 – 21.00), printre care spectacole de teatru, dans contemporan, ateliere, instalaţii participative şi concerte în zone centrale din oraş şi în cartiere.
Evenimente pentru copii
Cei mici se pot bucura în weekendul 14-15 mai la „Străzi deschise” de teatru de păpuşi şi ateliere de lectură pregătite de Biblioteca Metropolitană Bucureşti în faţa treptelor Muzeului de Istorie al României (ZONA 1 din programul „Străzi deschise”). Universitatea Naţională de Arte Bucureşti participă weekendul acesta la „Străzi deschise” cu un atelier de construit o instalaţie spaţială din modul gonflabil şi un atelier de „Pictură pe apă” pentru copiii şi adolescenţii. Atelierele sunt ţinute de reprezentanţi ai Departamentului Pedagogia Artei UNArte pe Calea Victoriei, în zona Parcul Iorga (ZONA 8 din programul „Străzi deschise”).
Evenimente de seară pe Calea Victoriei
Începând cu ora 17.00, mai multe puncte din traseul pietonal de pe Calea Victoriei şi din zone adiacente vor fi activate de o serie de evenimente artistice pregătite de instituţii publice şi operatori culturali privaţi din Bucureşti.
În zona Palatului CEC – Muzeul de Istorie al României (ZONA 1 din programul „Străzi deschise”), UNArte Bucureşti organizează sâmbătă, 14 mai, un workshop cu Mihai Mălaimare, dedicat statuilor vivante.
În zona magazinului Muzica (ZONA 3 din programul „Străzi deschise”), ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti inaugurează instalaţia participativă de pe vitrina magazinului Muzica, iar Asociaţia Delazero prezintă, în ambele zile, de la ora 17.00, spectacole de dans contemporan pe care le va itinera şi în cartiere. Începând cu ora 19.00, bucureştenii pot asculta sâmbătă, 14 mai, un recital canto – muzică pop susţinut de Vivian Clement, iar duminică, 15 mai, un concert al cursanţilor Şcolii de Artă Bucureşti – Secţia Canto – Muzică uşoară.
Teatrul de Animaţie Ţăndărică dă întâlnire publicului bucureştean în faţa Hotelului Radisson (ZONA 7 harta „Străzi deschise”), unde prezintă în fiecare zi, de la ora 18.00, peste două ore de reprezentaţii de teatru.
Evenimentele de pe traseul pietonal din Calea Victoriei sunt completate cu prezentări de modă pregătite de Departamentul Modă al UNArte programate în fiecare zi de weekend, între orele 17.00 şi 19.00, în zona Parcului Iorga (ZONA 8 din programul „Străzi deschise”).
Evenimente în cartiere
Începând din weekendul 14-15 mai 2022, ediţia din acest an a „Străzilor deschise” extinde programul artistic în afara centrului oraşului şi intenţionează să prezinte activări artistice în toate sectoarele Capitalei, pe parcursul mai multor weekenduri din perioada mai – octombrie 2022.
Astfel, pentru prima dată la „Străzi deschise”, bucureştenii din sectorul 4 se pot bucura, în acest weekend, de un program încărcat de evenimente artistice şi educative în rondul de la Fântâna Zodiac, din zona Parcului Carol I.
Sâmbătă, 14 mai şi duminică, 15 mai, între 10.00 şi 21.00, locuitorii cartierului Parcul Carol sunt invitaţi la spectacole ale Teatrului Evreiesc şi ale Teatrului de Animaţie Ţăndărică, concerte de canto, orgă electronică şi percuţie pregătite de Şcoala de Artă Bucureşti şi un concert al grupului „Adagio” prezentat de Palatul Naţional al Copiilor, recitaluri muzicale şi ateliere pentru copii organizate de CREART, reprezentaţii de dans contemporan susţinute de Asociaţia Delazero şi prezentate de ARCUB, iar Clubul Copiilor Sector 2 prezintă expoziţii de pictură şi momente de dans.
Evenimentul va include și o zonă de street food, standuri cu produse handmade, panouri foto, muzică ambientală și o zonă de relaxare.
Evenimente conexe
Ediţia din acest an „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” include, sub umbrela sa, o serie de evenimente conexe care au loc pe traseele pietonale ale evenimentului şi în zone adiacente.
Astfel, în weekendul 14-15 mai, participanţii la „Străzi deschise” se pot bucura de Street Food Festival pregătit de Gourmet Entertainment în Piaţa Victoriei şi Piaţeta Regelui.
Festivalul Nostalgia prezintă instalaţii de artă stradală pe Calea Victoriei, iar Casa Filipescu Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti aşteaptă vizitatorii cu expoziţii permanente, instalaţii şi expoziţii outdoor.
La sediul Mihail Sadoveanu a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, au loc, în curtea bibliotecii, lansări de carte şi recitaluri de operă, iar expoziţia de fotografie „World Press Photo Romania” poate fi vizitată în Piaţa Universităţii până pe 4 iunie.
Pentru prima dată, Untold Festival vine la Bucureşti cu DJ music spots pe Calea Victoriei, în piaţeta din faţa Teatrului Odeon şi la intersecţia cu strada Lipscani.
Tot în acest weekend, sâmbătă, 14 mai, se redeschid Fântânile Urbane din Piaţa Unirii cu un spectacol multimedia, care va începe la ora 21.00. Fântânile Urbane din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia care vor rula de vineri până duminică, până la începutul lunii octombrie.
Informații utile. În perioada 14-15 mai 2022, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, pe strada George Enescu, strada Ştirbei Vodă, Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul pe bulevardul Unirii va fi restricţionat pe segmentul cuprins între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Dimitrie Cantemir, respectiv Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Bulevardul Mircea Vodă (sensul spre Piaţa Alba Iulia). Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. (sursa foto: facebook/ Nicusor Dan)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank